Romii apelează mai rar la poliție pentru soluționarea problemelor, deoarece, în comunitățile lor, au un judecător propriu care analizează și decide în astfel de cazuri. Tatăl lui Vasile Preda deține acest rol de judecător în comunitatea lor.
„Tatăl este și judecător între romi. Între noi, rar se merge la poliție pentru a se face judecata”, a explicat Vasile Preida.
În cultura romă, înregistrările la starea civilă și cununiile religioase nu sunt o practică obișnuită.
„Dacă se despart soțul și soția, la noi ei nu sunt înregistrați la sarea civilă. Cel mai mare păcat este atunci când faci cununia, dai cuvântul în fața lui Dumnezeu că o să fii până la moarte cu ea, dar se poate întâmpla să te întorci în cealaltă parte și să te uiți la altă femeie. La momentul de față, sunt câteva persoane în vârstă, de 60-70 de ani care merg și fac cununia, dar totuși nu se întregistrează la starea civilă. La noi nu se permite să te desparți de soție pentru că, ai luat-o virgină, deja alt bărbat pentru ea nu există. Dintr-un motiv sau altul, dacă nu se primește să fie împreună, divorțează. La noi este judecătorul, care ascultă parțile, iar dacă găsesc greșeala în băiat, că nu vrea să trăiească cu soția, îl amendează de la 5 mii de euro, dar au fost amenzi și de 30 de mii de euro. Dacă este greșeală din partea femeilor, acolo se poate ceda la 5-8 mii de euro. Depinde de momentul și stabilirea faptei”, a spus Vasile.

În comunitățile rome, aplicarea violenței de către bărbați asupra femeilor este, din păcate, o practică frecventă. În astfel de cazuri, judecătorul comunității tinde să le dea dreptate bărbaților.
„După câte cunosc eu, dăm dreptate la bărbat. Bărbatul de etnie romă are dreptul să-și bată soția dacă a făcut ceva incorect sau dacă a înșelat”, a notat Preida.
În etnia romă, tradițiile sunt mai puternice decât legile statului.
„Cazurile se judecă după legea țigănească. Eu nu am auzit la noi să stea cineva la închisoare pentru că și-a bătut soția până a omorât-o”, a subliniat invitatul.
„A fost un caz în care s-au bătut 2 bărbați, unul dintre ei a murit, iar celălalt i-a achitat înmormântarea și i-a fost pusă condiție să plece din oraș, nu mai putea locui acolo. Aceasta pentru noi este cel mai dureros, când te dă afară dintr-un oraș și trebuie să peci în altul. Ne conducem după legile Republicii Moldova, dar ce este între familiile de etnie rome, noi facem dreptate între noi, la judecata noastră. Femeia trebuie să fie ascultătoare, să colaboreze, dar nu să sară în cap. La noi nu se permite ca femeile să vorbească ceva urât în fața bărbaților. Eu știu să cer iertare, știu să cedez, pentru mine cel mai important este să găsesc limbă comună cu oricine”,a mai povestit Vasile.

SURSA FOTO: INSTAGRAM