02 noiembrie 2026, 10:00

Au pornit încrezători, dar întunericul le-a dat emoții! Cum s-au descurcat Diana Ambros și Sergiu Tătaru într-un horror quest - VIDEO

Sergiu Tătaru și Diana Ambros
Captură ecran/ Sergiu Tătaru și Diana Ambros

De la glume și încredere în propriile forțe, până la țipete și momente de panică, Diana Ambros și Sergiu Tătaru au descoperit că un horror quest poate fi mai complicat decât pare. Prezentatorii PRO TV au căutat bilete ascunse, au înfruntat apariții neașteptate și au încercat să se orienteze prin întuneric, iar cum au făcut față provocării de Halloween, aflați dintr-un material marca „O Seară Perfectă”.

Diana Ambros a bănuit un complot, iar Sergiu Tătaru a vrut să pară dur

Ajunși la fața locului, emoțiile și suspiciunile nu au întârziat să iasă la iveală. Prezentatoarea PRO TV, Diana Ambros a mărturisit că avea impresia că totul fusese pus la cale pentru a o speria, mai ales că prezentatorul PRO TV, Sergiu Tătaru fusese cel care i-a propus să participe la experiență.

„Sincer să zic, am impresia că voi împreună ați avut un complot împotriva mea”, a spus prezentatoarea.

Deși era curioasă să vadă ce o așteaptă, Diana se pregătea pentru o experiență intensă. Mai mult, aceasta credea că Sergiu ar putea deveni chiar el ținta glumelor sale.

„Cert este că probabil o să îmi auziți vocea mai intens, la nivel că va fi soprană de tot, dar sunt și curioasă, vreau să văd dacă o să mă provoace domnul în cauză, pentru că el spune că o să fie cuminte. Mă gândeam eu că o să îl sperii eu cumva”, a notat Diana Ambros.

La rândul său, Sergiu Tătaru a încercat să-și păstreze calmul și să dea impresia că nu se teme de provocare. Prezentatorul a recunoscut însă că și-ar fi dorit ca Diana să fie alături de el tocmai pentru a prelua partea mai dificilă a experienței.

„Eu am vrut să vină și Diana cu mine, ca ea să fie cea responsabilă de strigăte și țipete. Eu presupun că voi fi mai calm și liniștit, așa cred eu de la început. Vreau să par mai dur”, a spus Sergiu.

Întunericul și indiciile ascunse le-au pus răbdarea la încercare

Odată intrat în acțiune, quest-ul s-a dovedit a fi o adevărată provocare. Diana Ambros a povestit că nu știa la ce să se aștepte și că lipsa luminii a fost unul dintre cele mai înfricoșătoare aspecte ale experienței.

„Eu țip, îți spuneam. Uite, nu puteam găsi tichetele. Sergiu a găsit două, eu unul. Dar, în linii generale, nu știu la ce să mă aștept și nu înțeleg de unde poate să vină. Cert este că lumina, lipsa ei mai degrabă, mă înspăimântă”, a mărturisit prezentatoarea.

Chiar și în momentele de teamă, Diana a încercat să se țină aproape de colegul său, deși Sergiu nu a ratat ocazia de a face glume și de a o speria.

Pentru acesta, dificultatea a fost legată mai ales de orientarea în întuneric. 

„E complicat în întuneric, asta e adevărat, că nu înțelegi unde trebuie să mergi”, a explicat prezentatorul.

Cum s-au descurcat prezentatorii în horror quest

Administratorul quest-ului, Dumitru Gaitan, a povestit că, la început, prezentatorii nu știau exact ce trebuie să facă pentru a evada din încăperi. Pe parcurs, însă, aceștia au început să se descurce tot mai bine.

Unul dintre cele mai amuzante momente a fost întâlnirea cu actorii, atunci când Diana Ambros a fugit pe coridor, ajungând aproape să evadeze din locație.

În toiul provocărilor, recuzita a contribuit și ea la senzația de teamă. Sergiu Tătaru a povestit că unele efecte au fost atât de realiste, încât a ajuns să creadă că ar putea păți ceva.

„Recuzita e super reală, am și simțit mirosul de motorină și la un moment dat am și fost atins pe la picioare, credeam că voi rămâne fără picioare. Și am fost electrocutat chiar în mână”, a relatat prezentatorul.

Diana, în schimb, a recunoscut că Sergiu a fost principalul ei scut de protecție pe parcursul experienței.

„Eu am fost păzită, că mă ascundeam după Sergiu. Găseam o ușă, puneam ușa și Sergiu”, a povestit aceasta.

La final, Diana Ambros a spus că Sergiu s-a comportat ca un adevărat gentleman și i-a permis să se simtă protejată, chiar dacă și-ar fi dorit să fie mai curajoasă.

„Vreau să-i mulțumesc și lui Sergiu, că a dat dovadă de bărbăție. Da, s-a comportat ca un gentleman, m-a lăsat bine să fiu fetiță, chiar dacă eu doream să fiu și eu mai isteață, dar așa, 50 la 50 am fost eu”, a precizat prezentatoarea.

Deși experiența a fost una intensă, cei doi au recunoscut că le-a plăcut provocarea și au apreciat munca celor care au creat quest-ul. Diana a avut însă și un avertisment pentru cei care se gândesc să încerce o astfel de experiență.

„În linii generale chiar a fost foarte bine. Bravo băieților care au inventat asta. Cert este că pentru cei care sunt foarte sensibili, emotivi, cred că ar fi bine să nu încerce”, a concluzionat prezentatoarea.