Cele trei și-au dat întâlnire într-un magazin de haine, unde au vorbit despre stil, feminitate și echilibrul dintre viața de familie și carieră. Tatiana Pleș a devenit recent mămică pentru a doua oară, iar ambele au dezvăluit cum reușesc să își mențină silueta.
„Eu am renunțat, dar parțial la pastele făinoase, ceea ce mă ajută foarte mult ca să mă mențin. Am pus mult accent pe apă, mă hidratez, astfel, pielea mea este veșnic tânără și strălucitoare. Pentru sport nu prea am timp, mai mult mersul pe jos mă ajută, dar consum și suplimente”, a povestit interpreta Dianna Rotaru.
5 noiembrie: evenimentele, curiozitățile și personalitățile zilei - FOTO

Tatiana Pleș, la rândul său a adăugat: „Am născut cu nouă luni în urmă pe al doilea băiețel. Vreau să spun că îmi doresc și eu să dorm mult, măcar cele opt ore recomandate. De aici vine și slăbitul, alăptez în continuare și am o dietă foarte bogată în proteine, minerale, mai puțin cu carbohidrații, pentru că simțeam balonări și lactatele le-am exclus, pentru că am intoleranță”.
Când vine vorba de modă, surorile recunosc că pasiunea pentru shopping este comună, iar Diana este cea care dă tonul în familie.
„La acest capitol eu am fost întotdeauna inima familiei, eu îi îmbrăcam pe toți după gustul meu. Mereu am avut grijă ca hainele din garderoba noastră să fie mereu înnoite, trebuie să fim autentici”, a spus Dianna.
„Vă spun un secret, majoritatea hainelor pe care le-a purtat o dată sora mea sunt la mine. Atât de bine sunt păstrate și sunt atât de faine și de calitative, că le port. După care facem donații și le oferim altor fete care ar vrea să îmbrace aceste rochii sau haine”, a menționat Tatiana.

Ambele surori trăiesc o toamnă plină de activități, proiecte și momente petrecute în familie.
„Eu sunt foarte fericită, pentru că am dat fetița la grădiniță. Acum am mai mult timp pe care îl dedic carierei și copiilor de la studioul meu. Iar faptul că îmi petrec timpul cu familia este nemaipomenit de frumos și de bine. Toamna aceasta este bogată cu evenimente frumoase, așteptrăm deja sărbătorile de Crăciun și pregătim colinde”, a afirmat Dianna Rotaru.
„Eu nu am timp să am depresie. Am început de curând un nou job ca prezentatoare TV, după îmi iau copilul cel mic de la creșă, intru în rolul de mamă, seara deja ne adunăm cu toată familia, facem planuri pentru a doua zi de lucru. Practic, procesul meu de lucru este non-stop. Este un sezon pe care am început să îl îndrăgesc cu drag”, a completat Tatiana Pleș.

Dianna Rotaru este o interpretă de muzică ușoară din Republica Moldova.
Tatiana Pleș este mămică a doi băieți, prezentatoare radio și TV.
