16 octombrie 2026, 08:00

Antreprenoarea Victoria Cosovan și-a transformat dificultatea de a vorbi engleza într-o afacere: „Mă blocam când voiam să vorbesc” - VIDEO

Victoria Cosovan
Instagram/ Victoria Cosovan

De la o fată de la țară, care a învățat singură engleza, la o antreprenoare cu un brand cunoscut și o echipă de 12 persoane. Victoria Cosovan a transformat o dificultate personală într-o oportunitate de afaceri și continuă să dezvolte proiecte în educație și orientare în carieră. Mai multe la acest subiect, află în cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”. 

„Cum o fată de la țară a reușit să-și construiască o carieră de vis? Totul a început în sat, pentru că eu nu m-am născut într-o familie bogată. Am o echipă de 12 persoane, un oficiu în centrul orașului și un brand cunoscut. Tot ce aveam acum patru ani era o engleză bună, pe care am învățat-o singură. Nu știam că, cu o limbă străină, poți obține atât de multe”, a povestit Victoria Cosovan.

Inițial, antreprenoarea își dorea o carieră în domeniul hotelier și visa să ajungă manager de hotel. 

„Eu de fapt, îmi doream o carieră în domeniul hotelier, scopul meu era să ajung manager de hotel. Și uite, în acea perioadă, pentru că lucram cu străinii, am observat o chestie tare interesantă: eu mă blocam când voiam să vorbesc cu ei. Parcă aveam Cambridge C1, adică aveam un nivel foarte înalt la engleză, dar mă blocam”, a explicat antreprenoarea.

Victoria și-a dat seama că nu era singura persoană care se confrunta cu această dificultate și a decis să găsească o soluție diferită de metodele tradiționale de învățare.

„Am înțeles că este o problemă cu care mă confrunt nu doar eu, dar și multă lume. Am încercat să identific o metodă, să nu mă duc să iau cursuri, pentru că înțelegeam că o să ajung fix în același punct: o să învăț foarte mult, dar n-o să pot vorbi”, a spus ea.

Soluția a fost să traducă în engleză expresiile și situațiile pe care le întâlnea zilnic la locul de muncă.

„Am încercat să traduc tot ceea ce vorbeam zilnic eu la jobul meu în engleză. Pur și simplu, rulam acele fraze și am depistat peste o săptămână-două că am început să vorbesc fluent. Pentru mine asta a fost un șoc. Zic: «Serios, așa de rapid?»”, a relatat Victoria Cosovan.

De la un webinar, la o afacere

După ce a observat rezultatele metodei sale, antreprenoarea a decis să o împărtășească și cu alte persoane. În 2020, a organizat un webinar la care au participat 35 de oameni, deși pagina sa de Instagram avea aproximativ 700 de urmăritori.

„Am făcut un webinar la care au participat 35 de persoane. Asta a fost în anul 2020, pe la început. După acel webinar, lumea era atât de entuziasmată, că m-au întrebat dacă eu predau ore individuale după metoda mea, nu după cărțile care sunt la școală, dar după metoda mea”, a povestit ea.

Reacția participanților a încurajat-o să transforme ideea într-un proiect de durată.

„Fiindcă îmi plăcea foarte mult să ajut oamenii, uite așa a început totul în 2020”, a adăugat antreprenoarea.

Victoria spune că a avut ocazia să lucreze cu instituții naționale și organizații internaționale, în contexte în care comunicarea presupunea un nivel ridicat de pregătire.

„Eu am învățat engleza traducând întâlniri de nivel foarte înalt, pentru că am lucrat cu Ministerul Afacerilor Interne, United Nations, Organizația Mondială a Sănătății. Deci, eu am lucrat cu instituții destul de mari, atât la nivelul statului nostru, cât și internațional”, a menționat ea.

Cursuri în mai multe limbi și planuri pentru copii

Dezvoltarea afacerii a venit la pachet cu noi idei. Victoria a creat cursuri de engleză pentru diferite domenii profesionale, a oferit oportunități de angajare și a extins metoda de predare pentru alte combinații de limbi străine.

„Eu la capitolul idei stau foarte bine și, respectiv, am avut mai multe încercări. Eu am făcut și cursuri de engleză pentru joburi, am oferit și locuri de muncă oamenilor, după aceea am mai deschis și pentru alte limbi străine”, a spus antreprenoarea.

Metoda sa a fost adaptată și pentru cei care vor să învețe rusă, spaniolă, italiană sau germană pornind de la limba română.

„Am creat cursul, deci logica cursului din română-engleză am făcut-o și pentru română-rusă, română-spaniolă, română-italiană, română-germană. Pur și simplu, nu-mi ajungea timp să gestionez tot”, a explicat Victoria Cosovan.

În prezent, aceasta pregătește o nouă direcție de activitate, dedicată copiilor și orientării în carieră. Antreprenoarea își dorește să dezvolte un proiect diferit de ofertele existente pe piață.

„Acum sunt, hai să spunem, la mijlocul unei etape foarte importante. Totuși, vreau să deschid ceva pentru copii, dar foarte diferit de ceea ce este pe piață acum. Este vorba despre orientarea în carieră”, a dezvăluit ea.

De ce a ales să studieze astrologia

Pe lângă proiectele din domeniul educației, Victoria Cosovan a investit constant în propria dezvoltare. Printre domeniile pe care a ales să le studieze se numără și astrologia, o pasiune care a apărut încă din copilărie.

„Eu iubesc să citesc, să învăț, eu foarte mulți bani investesc în studiile mele. Eu am terminat Academia de Astrologie din Rusia anul trecut”, a povestit antreprenoarea.

Interesul pentru acest domeniu a fost alimentat de curiozitatea sa și de dorința de a înțelege mai mult decât ceea ce descoperea în viața de zi cu zi.

„La mine funcționează așa: nu-mi da nimic, dar eu o să învăț. Și uite, din cauza asta, pentru că mereu am fost curioasă, de mică mă interesau zodiile. Eu mereu mă uitam la horoscopul zilei, chestii de genul”, a mărturisit ea.

Totuși, Victoria spune că simpla acumulare de informații nu este suficientă. Pentru ea, cunoștințele trebuie aplicate și transmise mai departe.

„Eu sunt omul rezultatului. Ok, înveți, dar ce faci mai departe cu învățătura ta? Nu poți numai să înveți, dar trebuie să mai și transmiți”, a subliniat antreprenoarea.

În viziunea sa, astrologia poate oferi un prilej de reflecție asupra priorităților personale și profesionale.

„Astrologia este ceva care ajută omul. Plus, sunt momente în viață când omul trebuie să se concentreze, spre exemplu, pe carieră, dar el vrea să se însoare sau să se mărite. Și asta-i ca și cum ai bate într-o ușă închisă, pentru că nu-i acum momentul. Să le clarificăm”, a explicat Victoria Cosovan.

„Tinerețea nu-i doar despre a savura viața”

Privind spre anii care urmează, antreprenoarea consideră că tinerețea este perioada în care oamenii își pot construi baza pentru viitor.

„Tinerețea nu-i doar despre a savura viața, este și despre a clădi zi de zi câte o cărămiduță pentru viitorul tău. Să nu te pomenești la 29-30 de ani că atunci chiar poți să cazi într-o depresie, pentru că până atunci tu nu simți greutatea și toate responsabilitățile, dar la un moment dat, începi să crezi ca nu faci ceva cum trebuie”, a spus Victoria Cosovan.