Antonita Fonari:

Nu sunt întotdeauna f.responsabila de sanatatea mea si, uneori, dupa saptamâni de „am altceva mai important de facut” ajung sa aud, ca la acest sfârsit de saptamâna, ca de fapt „nu mai e nimic de facut, decât de mers la spital”. Buuun, sa fie învatatura de minte pentru toti care cred ca vor rasturna muntii si vor revolutiona domeniul de activitate profesionala daca lucreaza pâna dau în brânci si neglijeaza sanatatea. Mai exact sa fie de învatatura pentru cei capabili sa învete din greselile altora…
Problema care ma framânta mai mult tine de fiul meu, pentru ca si puiul trebuie internat. În cazul copilului eu nu stiu care ar trebui sa fie lectia pentru mine si sotul meu. Asta pentru, ca si în cazul când a trebuit sa spitalizam fetita, copilul a fost vazut destul de des de medici. Noi mergem la medicul de familie si la medicii de profil de fiecare data când avem cele mai mici banuieli ca ar exista careva motive de îngrijorari. În ultimul timp am suportat cheltuieli suplimentare pentru a invita un pediatru la domiciliu.
Anterior am fost extrem de stresati ca fetita a fost internata cu probleme grave dupa ce timp de câteva zile medicul de familie a vazut-o si a confirmat ca este bine. Am zis atunci ca înteleg medicul de familie – nu este specializat în toate, iar fetita era plina de viata si voiosie pâna în momentul când starea sanatatii ei e devenit f.rea. A fost tratata de un profesor în medicina, un medic f.bun si pe care copilul l-a îndragit si pe care si-l amintea când se ruga în serile de dupa spital. Am decis atunci sa-l rog pe domnul profesor sa-l examineze si pe baietel, chiar daca ma simteam prost sa rog un profesionist de calibru mare sa examineze un pici aparent sanatos. Profesorul a confirmat ca baitelul este bine, lucru pe care în urmatoarele saptamâni l-au facut medicul de familie si pediatrul invitat la domiciliu. Copilul este plin de viata si arata bine în continuare, numai ca mie nu mi se parea normal sa aiba mereu nasucul înfundat si sa respire greu asa ca am mai mers si la alt medic ORL, am facut radiografie, am mers iarasi la medicul de familie si astfel am auzit toate confirmarile ca copilul are o problema serioasa si trebuie internat.
Acum nu pot sa dorm din cauza stresului cauzat de gândurile despre cele doua internari – a mea si a fiului – care trebuie rezolvate în câteva ore, dar si a întrebarii „unde am gresit ca parinti?”
Am primit confirmarea ca baietelul are o problema veche de sanatate, care s-a tot agravat pentru ca medicii nu au vazut „nimic serios”. Nu am ajuns cu al doilea copilas în situatia grava în care a fost primul copil doar pentru ca am tot insistat sa „schimbam” doctorii si sa facem o radiografie. Înteleg ca trebuie sa fie recunoscatoare medicilor care în sfârsit au pus diagnosticul si situatia va fi mai buna peste o saptamâna de spitalizare. Dar înteleg la fel de bine ca daca copilul ar fi fost investigat corect la timp am fi putut evita spitalul sau ar fi fost internat odata cu sora sa.
Pentru parintii care au copii (aproape) gemeni spitalizarea înseamna nu doar strângerea de inima pentru copil, nu doar cheltuieli si grija despre cine sta cu copilul de la spital si cine sta cu copilul de acasa. Situatia se complica când ambii parinti au responsabilitati la serviciu si au si ei proprii parinti care au nevoie de grija permanenta… Pentru parintii cu copii de aceeasi vârsta exista marea dificultate sa-i desparti pentru un timp pe cei doi copii. În cazul picilor nostri – ei si la gradinita sunt mereu alaturi, fetita si baietelul nostru au un comportament de gemeni siamezi si o despartire de o zi ridica mari probleme. Dupa ce fetita a fost spitalizata o saptamâna, ne-au trebuit cinci saptamâni sa consultam psihologul si sa ajutam baietelul sa treaca peste socul despartirii fortate.
Acum ma întreb iar si iar „ce nu am facut bine ca parinti” de am ajuns iarasi într-o situatie în care copilasi de patru ani trebuie sa treaca socul spitalului? Nu este cazul de interpretat ca parerea mea este ca spitalele din R. Moldova sunt sfârsitul lumii. Pur si simplu convingerea mea materna este ca nici cel mai performant spital din lume nu va înlocui unui copil camera pe care o împarte cu sora draga si parintii care îl înconjoara cu atentie si iubire.
Si, totusi, de ce copiii care sunt mereu monitorizati de medici si care au la început banale afectiuni ORL sunt diagnosticati doar în faza când internarea în spital este inerenta?