A început anul 2025 la mare, la soare, într-o vacanță extraordinar de frumoasă în Thailanda, dar nu s-a lăsat fără mici incidente. „Am fost în vacanță și a fost foarte frumos. Ne-am distrat extraordinar de mult, dar am trecut printr-un mic incident pentru că, am vrut să mă bronzez, să mă fac neagră și m-am ars, am făcut insolație. Am avut și febră, am vomitat, mă simțeam extrem de rău. În rest, a fost totul foarte, foarte mișto”, a menționat Anișoara Beregoi, interpretă.
„Nu simți, tu stai la soare, te încălzești, dar eram pe vapor și mai bătea și vântul. Eu am și adormit vreo oră. încă mi se decojește pielea. E horror”, a continuat Anișoara.

Interpreta a ajuns chiar și la spital din cauza insolației pe care a suferit-o: „M-au pus să plătesc 1000 de euro ca să stau 6 ore cu perfuzie. Totuși, am stat doar 15 minute pentru că, am spus că nu vreau să rămân pe noapte. După ce am auzit prețul, am spus că nu mai vreau deloc să rămân. Parca nu mă mai simțea atât de rău și am dat 600 de euro pentru 15 minute. A doua zi încă mă simțeam rău, dar mi-am revenit oricum”.

De asemenea, întrebată ce i-a plăcut cel mai mult în vacanță, Beregoi a răspuns: „Cel mai mult mi-au plăcut elefanții, însă, când am fost să văd elefanții, atunci și mă simțeam cel mai rău”.
Totodată, în cadrul live-ului, mezina familiei Beregoi a vorbit despre cum i s-a schimbat viața, având în vedere că recent a împlinit 18 ani: „Părinții mă lasă să fac orice pentru că, au încredere în mine, dar oricum am respectul să le zic. Nu e chestia asta că gata, am 18 ani și nu mai întreb”.

Ana Beregoi este un fenomen! La numai 18 ani, are peste 740 de mii de fani care o urmăresc pe rețelele de socializare. Este dansatoare, interpretă, vloggeriță. În plus, are propria linie de haine alături de sora sa, pe care o promovează cu succes.

SURSA FOTO: PRO TV CHIȘINĂU, INSTAGRAM/anaberegoiofficial__