Până să-și aleagă antrenorul, a mai încântat publicul cu trei piese - de la Passenger, James Blunt și Maluma!
Lucrurile s-au încins între antrenori în momentul în care s-a apăsat butonul de super block. Smiley a fost, pur și simplu, siderat: „Doamne, oribil, cum să faci așa ceva? Ai tăiat în carne vie! Nici n-ai clipit”.
Cine este Andrei Mureșan de la Vocea României
Un tânăr energic și plin de viață, a locuit în Spania de la vârsta de 7 ani până la 14 ani, împreună cu familia lui.
Prima sa întâlnire cu muzica a avut loc la vârsta de 7 ani, când a pus mâna pe un acordeon în Spania și a învățat să cânte în biserică. A continuat cu mandolina, vioara și trompeta, instrument la care a cântat timp de 7 ani, până când a fost nevoit să renunțe din cauza aparatului dentar.
Cu vocea a început să cânte într-o trupă de backing vocals acum 5 ani, iar mai serios s-a implicat în muzică în ultimii doi ani. După ce s-a întors în România, a studiat la un liceu tehnologic și apoi la Facultatea de Construcții, deși și-ar fi dorit să urmeze un liceu de muzică și Conservatorul. A lucrat un an în construcții, dar a realizat că nu este împlinit, așa că și-a dat demisia, și-a cumpărat o boxă și a început să cânte pe stradă.
În prezent, își câștigă existența din spectacolele stradale. Deși părinții săi au început să accepte faptul că el cântă, frații și sora sa încă speră să aibă un job stabil. Tânărul are patru frați și o soră, iar tatăl său este constructor, iar mama casnică.