Andreea Bălan a pierdut suma de 90.000 de euro și nu a mai încercat să o recupereze. Artista s-a resemnat cu ideea și a depășit momentul, mai ales că nu a fost vina ei pentru cele întâmplate.
Andreea Bălan a pierdut 90.000 de euro
Andreea Bălan a trecut prin două momente foarte grele de-a lungul timpului. Deși s-a bucurat de un mare succes profesional, la vârsta de 18 ani, după mulți ani de muncă, a rămas fără niciun ban.
Ulterior, a reușit să strângă o sumă importantă și a decis să o investească într-un apartament care nu a mai fost, însă, terminat niciodată. Deși a încercat să recupereze banii, aceasta nu a avut sorți de izbândă și s-a resemnat cu ideea.
„Eu am avut această traumă, de la 18 ani, când m-am trezit fără niciun ban din perioada Andre. Și, după aceea, pentru a nu se mai întâmpla acest lucru, iar am strâns, am strâns. Problema este că, după aceea, la 20 și ceva de ani, iar am pierdut banii pe care îi strânsesem în acea perioadă, pentru un apartament care nu s-a finalizat niciodată. Vreo 90.000 de euro”, a spus Andreea Bălan, conform Spynews.

Horoscop 17 iunie 2025, cu Neti Sandu. Unei zodii poate i se poate propune o funcție nouă
Andreea Bălan a deschis un proces comun, împreună cu alte persoane păgubite
După ce și-a dat seama că nu va mai vedea apartamentul, Andreea Bălan și alte persoane aflate în aceeași situație au deschis un proces comun. Cu toate acestea, artista a decis să renunțe în momentul în care tribunalul i-a cerut să plătească o taxă de timbru.
„Am ieșit din proces. Am cerut eu să ies din proces, pentru că era un proces la comun și era o taxă de timbru foarte mare. Și, la un moment dat, m-am trezit că tribunalul îmi cerea mie taxa aceea de timbru. Când se face un proces la comun, vine tribunalul sau fiscul și ia taxa de timbru de la ăla care are bani. S-au uitat la mine în cont, au văzut că eu am banii și au vrut să îmi ia mie banii”, a mai spus aceasta.

Andreea Georgiana Bălan este o cântăreață română de muzică pop și dance. A debutat în televiziune în anul 1994, în cadrul programului Ba Da, Ba Nu, urmând ca doi ani mai târziu să-și lanseze primul album, Amețiți de fum.


SURSA FOTO: INSTAGRAM