„După cum bine știți, miercuri a fost prima ședință a Parlamentului și am avut și eu ocazia să fiu acolo, deja în calitate de duputat al Republicii Moldova. A fost multă presă, am dat câteva reacții, evident că am avut emoții și este firesc să ai emoții din momentul în care tu te afli pentru prima dată în Parlament și mai simți și presiune din partea presei. E ceva normal să ai emoții și să nu poți să-ți exprimi gândurile așa cum trebuie. Dar nu vreau să vorbesc despre asta. Vreau să vorbesc despre nemulțumirea oamenilor și comentariile negative în adresa mea. M-a afectat asocierea cu unul dintre foștii deputați sportivi. Nu vreau să dau nume, cred că vă dați bine seama despre cine vorbesc”, a spus Anastasia Nichita.
Anastasia și-a prezentat diplomele și a menționat ce studii a finalizat: „Ca să închei o dată și pentru totdeauna acest subiect, am aici acte confirmative că sunt în regulă, am studii superioare și chiar o să vă zic ce studii am, ca să nu mai apară întrebări precum că, am ajuns acolo din pod. Deci, diplomă de Bacalaureat am. Studiile universitare le-am făcut la Universitatea de Educație Fizică și Sport, licența e în Protecție, Pază și Securitate și masterul l-au terminat în Tehnologia Antrenamentului Sportiv. Aici am doar masterul, pentru că, licența se află la ASEM, pentru că sunt studentă și acolo. Am terminat și o universitate din România cu sediul aici, în Republica Moldova. În decurs de un an, urmează să-mi iau diploma. Studii superioare am, și am tot dreptul legal să fiul acolo, în Parlament”.

Sportiva și deputata a mai declarat că își dorește să schimbe percepția negativă a moldovenilor față de sportivi, subliniind că nu toți sunt „necărturari” și că în sport există cultură și valoare. Ea a afirmat că intenționează să demonstreze acest lucru prin activitatea sa în Parlament: „De ce în țara noastră sportivii sunt văzuți atât de rău, sunt considerați necărturari, oameni fără studii? Pentru că, au ieșit câțiva „sportivi” și s-au făcut de tot râsul pe Internet, nu puteau să lege două cuvinte și iată că, din cauza lor, au de suferit toți sportivii. Uitați-vă în afara țării câți sportivi au încheiat o carieră în sport și s-au implicat în politică și au făcut lucruri frumoase pentru țara lor. Primul lucru pe care vreau să îl fac ajunsă în Parlament este să schimb viziunea și percepția moldovenilor despre sportivi și sport. Nu toți suntem la fel, există cultură în sport și asta o s-o demonstrăm”.
„Evident că o să fie greu, o să trebuiască să învăț, dar am motivație, ambiție, disciplină. Să nu mai fiți atât de răutăcioși... Viața e frumoasă. Am multe de adăugat dar mă opresc aici până când”, a mai notat campioana.

Anastasia Nichita este o luptătoare din Republica Moldova. A câștigat medalia de aur la proba feminină de 59 de kilograme la Campionatul European de Lupte din 2020, desfășurat la Roma. În același an, a luat aurul la aceeași probă, la Individual Wrestling World Cup, competiție organizată în locul Campionatului Mondial. De asemenea, Nichita a obținut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Ea e căsătorită cu luptătorul Valeriu Mircea. Cei doi au o fetiță pe nume Kataleya-Maria.

Sursa Foto/Video: Instagram

