Final de săptămână cu o nouă achiziție pentru Ana Cernicova. Soprana și-a îndeplinit o dorință mai veche și și-a cumpărat o mașină Changan, un model de ultimă generație, cu un interior roz.
Automobilul ar costa în jur de 20 de mii de euro. Ana Cernicova a împărtășit vestea cu urmăritorii săi pe Instagram, unde a publicat imagini cu noua achiziție.
„Avem jucărie nouă”, a scris soprana.
La bucuria artistei s-a alăturat și soțul ei, actorul Cătălin Lungu, care a apărut alături de Ana în noua mașină. Actorul, cunoscut pentru faptul că preferă să se deplaseze prin Chișinău cu bicicleta sau trotineta și promovează transportul alternativ, a reacționat și el la noua achiziție.
„O mașină în familie. Drum bun nouă”, a scris Cătălin Lungu pe Instagram.
Cine este Ana Cernicova
Ana Cernicova este una dintre cele mai cunoscute și apreciate soprane de la noi din țară. Ea a fost căsătorită cu Valentin Uzun și este mama unei fetițe pe nume Amelia. În prezent este căsătorită cu actorul și maestru în artă, Cătălin Lungu.


