22 octombrie 2026, 10:30

Ana Cernicova, despre drumul spre succes în muzică: „Talentul a fost doar un singur procent” - VIDEO

Invitata emisiunii
Instagram / Invitata emisiunii

Interpreta și soprana Ana Cernicova a vorbit despre pregătirea muzicală îndelungată și munca din spatele vocii sale. Invitata emisiunii „O Seară Perfectă” a dezvăluit că nu a moștenit talentul muzical de la membrii familiei, ci și-a construit performanța prin ani de studiu, exercițiu și perseverență.

Ana Cernicova a studiat muzica aproape 20 de ani

Întrebată de unde a moștenit glasul și dacă în familia sa au existat persoane care s-au ocupat de muzică, soprana a explicat că nimeni dintre apropiații săi nu a avut această preocupare. Artista a subliniat că talentul, în opinia sa, reprezintă doar o mică parte din succes, în timp ce pregătirea și munca sunt esențiale.

„Talentul, eu consider că a fost doar un singur procent. Dar restul, eu am învățat foarte mult. Eu aproape 20 de ani am învățat”, a povestit Ana Cernicova.

Interpreta a urmat școala de muzică, unde a studiat pianul, apoi colegiul de muzică, specializarea muzicologie. Ulterior, și-a continuat pregătirea în canto academic timp de șase ani, inclusiv studiile de masterat.

„Multe eșecuri, multe lacrimi”

Ana Cernicova a explicat că tehnica vocală necesară interpretării operei este dificil de însușit și presupune multă muncă. Rezultatele nu apar peste noapte, ci sunt construite prin studiu constant și prin depășirea momentelor dificile.

„Nu mi-a venit nimic de-a gata în copilărie. Nici nu știam ce-i opera, nu știam cum se cântă”, a mărturisit soprana.

Artista a vorbit și despre complexitatea tehnicilor vocale care îi permit unui interpret de operă să fie auzit peste acompaniamentul orchestrei și să umple cu vocea o sală mare de spectacol.

„Este important să faci niște tehnici complicate, prin care vocea ta să străpungă orchestra și să umple o sală mare de operă. Acesta este scopul nostru”, a explicat Ana Cernicova.

Dincolo de tehnică și performanță vocală, soprana a subliniat că interpretarea presupune și capacitatea de a transmite publicului emoțiile și trăirile personajului.

Cine este Ana Cernicova 

Ana Cernicova este una dintre cele mai cunoscute și apreciate soprane de la noi din țară. Ea a fost căsătorită cu Valentin Uzun și este mama unei fetițe pe nume Amelia. În prezent este căsătorită cu actorul și maestru în artă, Cătălin Lungu.