Tragedia s-a produs în fața familiei
Tânăra, cunoscută de apropiați drept Aninha, își petrecea weekendul alături de cei dragi, în localitatea Tocantins, Brazilia. La un moment dat, în timp ce îi pieptăna părul nepoatei sale, a fost lovită de fulger.
Potrivit relatărilor familiei, vremea era înnorată și burnița ușor. Nimic nu părea să anunțe tragedia care avea să se producă în doar câteva clipe.
„Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă”, a povestit César Augusto, fratele tinerei.
Medicii nu au reușit să-i salveze viața
După incident, Ana a fost transportată de urgență la spital. Deși era încă în viață când a ajuns la unitatea medicală, medicii nu au reușit să o salveze. Tânăra a murit din cauza rănilor provocate de fulger.
Moartea sa a lăsat familia în stare de șoc. Rudele au descris-o drept o mamă grijulie, apropiată de cei dragi și mereu gata să îi ajute pe cei din jur, scrie protv.ro.
Cine era Ana Beatriz Araújo Ferreira
La doar 22 de ani, Ana își construia viitorul. Tânăra fusese regină a frumuseții, era mama unui băiețel și studia fizioterapia la Universitatea din Norte do Paraná, unde începuse primul semestru.
Familia a povestit că Ana obișnuia să își petreacă weekendurile alături de mama sa și că era foarte implicată în viața celor apropiați.
Circumstanțele tragediei sunt investigate de poliția locală.


