26 iulie 2026, 14:52

„Am fost pe jumătate în afara avionului”. Mărturia cutremurătoare a bărbatului care a fost aspirat prin hubloul unui avion în timpul zborului

 Ljubisa Karović
PRO TV/ Ljubisa Karović

Un incident aviatic rar a șocat lumea în urmă cu aproape două săptămâni, după ce un pasager a fost tras pe jumătate în afara unui avion, în urma spargerii hubloului în timpul zborului. Acum, Ljubisa Karović, antreprenorul sârb care a supraviețuit ca prin minune, a vorbit pentru prima dată despre clipele de coșmar prin care a trecut și despre trauma care îl urmărește și astăzi.

„Explozia este ceea ce îmi amintesc”

Incidentul s-a produs la bordul zborului Ryanair FR1879, care decolase din Grecia cu destinația Germania. Karović ocupa locul de la geam și dormea în momentul în care hubloul s-a spart, provocând depresurizarea cabinei.

„Explozia este ceea ce îmi amintesc. Este zgomotul dinaintea haosului, zgomotul care este mereu acolo când închid ochii să dorm”, a declarat bărbatul într-un interviu pentru The Guardian.

Forța creată de depresurizare l-a smuls din scaun până la nivelul pieptului, iar capul și brațul drept au ajuns în afara avionului, în timp ce aeronava zbura cu peste 600 km/h. Medicii spun că supraviețuirea într-o astfel de situație este extrem de rară.

Captură ecran
Captură ecran/ X

Pasagerii au intervenit pentru a-i salva viața

Soția sa, Svetlana, aflată câteva rânduri mai în spate, susține că primii care au intervenit au fost ceilalți pasageri.

Potrivit acesteia, un bărbat a încercat inițial să acopere gaura provocată de spargerea hubloului cu o geantă, însă aceasta a fost aspirată afară. Ulterior, a folosit o valiză, care a rămas fixată și a contribuit la limitarea curentului de aer, în timp ce mai mulți pasageri au încercat să-l tragă pe Karović înapoi în cabină.

Bărbatul spune că nu își amintește mare parte din cele întâmplate și că a aflat ulterior de la soția sa că și-a pierdut cunoștința de două ori.

Ryanair respinge acuzațiile privind intervenția echipajului

Avocatul pasagerului susține că membrii echipajului au fost blocați de șoc și că salvarea s-a datorat exclusiv pasagerilor. În schimb, compania Ryanair afirmă că însoțitorii de bord au respectat toate procedurile de siguranță, relatează protv.ro.

Reprezentanții companiei precizează că, în timpul unei depresurizări și al coborârii de urgență, atât pasagerii, cât și echipajul trebuie să rămână fixați în scaune cu centurile cuplate și măștile de oxigen aplicate. Potrivit Ryanair, imediat ce aeronava a ajuns la o altitudine sigură, membrii echipajului i-au acordat asistență lui Karović și au solicitat intervenția medicilor la aterizare.

 Ljubisa Karović
 Ljubisa Karović/ Telegraf.rs

„Purtați întotdeauna centura de siguranță”

La aproape două săptămâni de la incident, Ljubisa Karović încă poartă o orteză cervicală și spune că recuperarea va fi de durată. Deși imaginile și zgomotul exploziei îl urmăresc în continuare, bărbatul are un singur sfat pentru toți cei care călătoresc cu avionul:

„Purtați întotdeauna centura de siguranță. Nu vreau ca nimeni să treacă prin ceea ce am trăit eu”.