Revedere in Sorrento
Era ajunul unui divort de mult timp amanat.
- Iti vreau tot binele, sa stii. Vocea lui se risipise pe jos in mii de cioburi.
- Taci. Zic ca nu te mai misca zambetul meu, sau poate s-a stirbit? Zveltete, gratie, miscari mieroase, nu-s demult. Caldura privirii, o fi ea undeva, clipeste-clipoceste, unde nu-s eu. Nu ca ar fi o dezbinare, zici tu, ci ca ar fi o rutina de mama rutinelor. Tu – taciturn, eu – mohorata. Ma sfasie nespus plictiseala din ochii tai care ma tintesc cu interes fals, cu zambet prefacut. Am obosit sa ma repet.
Se sufoca sub jetul cuvintelor venite din miezul unei dezamagiri. Arunca din rasputeri o veioza in perete si iesi la balcon. Dupa o plonjare de cateva minute in neant, parfumul muscatelor au trezit-o din ceata isteriei. Raman din nou numai cu flori.
La un bacon mangaiat de briza golfului din Sorrento o femeie cu privirea stinsa isi ratacea privirea in desertul albastrului de mare. Plamadea miezul fricii in fata singuratatii si a celor patruzeci de ani impliniti. Plangea cu pumnii stransi la gura, strivindu-si buzele. Ai zice ca incerca sa-si ascunda suspinele. Nici un trecator nu i-ar banui nefericirea sau icnetele seci. Plangea incet, putea-i sa crezi ca ploua. Apoi isi stranse pumnii cu putere si inceta. Continua sa priveasca spre nicaieri.
Pe faleza din apropiere oamenii paseau atat de domol de parca erau lipsiti de maduva in oase.
Parul ei ravasit semana cu clapele negre ale pianului atinse de degetele vantului adolescentin. Pescarusii dansau pe cerul violet de parca celebrau sfarsitul furtunii. Tabloul de la balcon il inghetase pe Urbino, doctorul cu cei mai multi pacienti ipohondrici. Era un barbat care se apropia de varsta de cincizeci de ani si era cunoscut in intreg orasul, ba chiar si de localnicii de pe Ischia, Capri si alte imprejurimi ale Vezuviului. Purta ochelarii cu lentile inguste si rame de argint. Cu barba neagra frumos potrivita, in costumul alb de in cu jiletca, palarie tare si ghete de marochin.
Cincisprezece ani trebuiau sa treaca ca s-o revada din nou. Isi aminti de clipele cand stateau amandoi tolaniti in nisipul alb dupa ce facusera dragoste de nenumarate ori si fumau tigara dupa tigara. Lucretia, femeie cu gust de capsuni cu roua. Acum, cand o revedea de jos, de pe faleza, pustiul vietii il macina si mai mult. Nu in orice zi esti gata sa capitulezi in fata unei femei neconditionat. Urbino tanjea de mult timp dupa o femeie-renastere, dupa o femeie care i-ar resuscita viata mediocra si zilele pline de previzibilitate.
Probalitatea ca cineva o astepta pe Lucretia dincolo de draperiile falfaitoare il facuse sa renunte sa o strige, sa urce treptele si sa-i spuna ce crede si cat de seaca i-a fost viata dupa despartirea lor lipsita de temei si poleita cu orgoliu. Il cuprinse o moliciune de toamna si renuntase la aceasta idee obraznica, naiva, nesabuita. Ar fi prea de tot sa apari in asa hal la usa si sa-i spui iata-ma.
Urbino stia ca pentru restul serii si intregii nopti nu o sa mai aiba liniste omeneasca. O dorea. Delira imagindandu-si cum ea i se abandoneza total in bratele lui. O dorea amanta, sotie, orice, doar sa nu o mai lase sa se risipeasca prin lume. Avea in cap un cocteil de dorinta, regret si nebunie infantila. Niciodata nimeni nu-i ravasise in asa hal trecutul si restul zilelor pe care le supravietuise in obscura singuratate. Incerca sa caute farame din utima lor noapte de dragoste. In zadar. Fresca frumusetii ei tulburatoare il infierbantase, tot sangele se dezlantuise dupa atatea zile reci de piatra. Stia ca atunci cand va ajunge acasa va incepe din nou sa insire randuri despre o intalnire coplesitoare, sub un balcon, acolo unde va ramane pentru totdeauna.
La un balcon vecin cu cel al marelui Caruso, o femeie de patruzeci de ani plutea in amintirea vremurilor unei iubiri extravagante, acum stirbita de timp si nesabuinte.
Si daca noi i-am privi pe acesti eroi de la o terasa, daca nu i-am cunoaste, probabil ca am fi martorii unei scene obisnuite, dintr-un oras din coasta Italiei. O femeie de vreo patruzeci de ani ingandurata la un balcon vechi, iar mai jos, pe faleza, un barbat prins in navodul parfumului de muscate.
La o terasa din Napoli, un tanar de douazeci si sapte de ani isi imagina naiv reusita intalnirii dintre doi eroi din doua povesti diferite.
Autor: Alexandru BORDIAN