01 iunie 2026, 09:15

Alex Gurschii, dincolo de pânză și culori. Ce nu știe lumea despre unul dintre cei mai apreciați pictori din Moldova - VIDEO

Alex Gurschii
Instagram/ Alex Gurschii

Într-o lume grăbită, în care oamenii uită să privească în jur şi să simtă, există artişti care transformă emoţiile în culoare şi liniştea în poveste. Alex Gurschii nu pictează doar tablouri, el îşi aşterne pe pânză trăirile, libertatea şi felul în care vede viaţa. Între natură, foc, aventură şi nopţi petrecute în atelier, artistul îşi caută permanent inspiraţia şi propriul adevăr. Cum reuşeşte să transforme viaţa în artă şi arta într-o formă de libertate, află în reportajul marca „O Seară Perfectă”. 

Pentru Alex, pictura nu este doar o profesie, ci o formă de a exista. Iar oamenii spun că destinul de artist vine la pachet şi cu frumuseţe, dar şi cu sacrificii.

„Alex este pictor. Pictor în cel mai rău sens al cuvântului şi cel mai bun sens al cuvântului totodată. În cel mai rău sens al cuvântului înseamnă risc, înseamnă devotament pentru artă care este uneori plătită foarte scump de către pictori, în cel mai bun sens al cuvântului ce poate fi mai frumos decât să fii artist şi să faci lumea mai frumoasă”, a spus Alex Gurschii.

Despre stilul său artistic

Lucrările sale sunt ca un jurnal al transformărilor interioare. Fiecare perioadă din viaţă îşi lasă amprenta pe pânză.

„Asta este ca un letopiseţ, ele se schimbă, eu foarte des spun ca eu nu am un stil anume, dar unii colecţionari susţin că totuşi deja este stilul Alex Gurschii. Dacă vorbim despre portrete, este un mix ca pop art şi un abstract intuitiv bazat pe art terapie. Pe fonul cronologic al lucrărilor deja spectatorul poate să-l cunoască pe Ale Gurschii, atât cât acesta permite”, a punctat pictorul.  

Dincolo de tablouri şi apariţii publice, Alex Gurschii rămâne un om care îşi păstrează o parte din univers doar pentru el

„Tare multe lucrurii nu știe lumea despre Alex Gurschii. Dar ştie mult mai multe decât aş vrea eu să ştie”, a subliniat Alex. 

Alex Gurschii
Alex Gurschii/ Instagram

De unde își ia inspirația

Pentru mulţi, pictorul este omul retras în atelierul său. Însă Gurschii spune că inspiraţia nu vine doar dintre pereţii studioului, ci mai ales din viaţă.

„Toată lumea s-a deprins să se gândească despre pictori ca despre un sihastru închis acolo în peştera lui, parţial gândul ăsta este corect doar că eu mi-am elaborat metoda proprie de a-mi energiza sufletul. Eu cred că din toată pictura mea, undeva 20 de procente eu sunt în atelier, restul 80 de procente mă străduiesc să-mi realimentez sufletul, pentru că un pictor pictează cu sufletul şi tu te consumi chiar dacă tu ai găsit mijlocul cela de aur când, îţi stingi conştientul şi îi dai voie cosmosului prin tine să picteze, chiar şi atunci este epuizant uneori, şi pentru mine personal soluţia este foarte simplă: eu sunt zbânţuit şi neastâmpărat şi am multe hobby-uri interesante, asta e off-road, astea-s motocicletele, asta-i în primul rând contactul cu natura şi contactul cu focul. Nu există săptămână să nu fac rug undeva pe un deal sub un copac. Şi când eşti acolo tu te alimentezi şi te întorci în studio nu ca un sclav a pensulei, dar ca un om inspirat care are ce să spună”, a povestit Gurschii. 

Iar atunci când nu pictează, artistul îşi găseşte energia în oameni, în conversaţiişi în momente simple care îl apropie de esenţa vieţii, a menționat Alex: 

„Pe lângă natură mai sunt şi oamenii. Sunt zile când când nu ies din studio, nu ştiu cum vouă, dar mie îmi pare foarte drăguţ studioul meu şi îmi place foarte tare. Dumnezeu mi-a dat foarte mulţi oameni interesanţi şi frumoşi la suflet şi la chip, unii oameni te încarcă”.

Pictorul susţine că viaţa trebuie trăită conştient, nu doar lăsată să trecă pe lângă noi: „Eu undeva la 24 de ani mi-am dat seama că sunt aici şi acum. Şi conştientizarea asta m-a făcut să deschid ochii, să înţeleg că viaţa nu pur şi simplu se întâmplă cu mine, dar eu am posibilitatea să o trăiesc, axa cronologică dacă o luăm din ieri până-n mâine, de dimineaţa până în seara, ea are acolo câteva ore, dar zilele pe lângă lungimea asta cronologică pot să aibă şi adâncime, cât mai multe chestii interesante se întâmplă cu atât mai mare este linia oscilantă. Şi dacă tu o întinzi, câştigi în raport cu oamenii care pur şi simplu lasă viaţa să se întâmple cu ei”.

Alex Gurschii
Alex Gurschii/ Instagram

Despre dezvoltarea personală

Pentru Alex Gurschii, dezvoltarea personal şi libertatea spiritului nu ţin de vârstă, ci de felul în care alegem să trăim în fiecare zi.

„Am vorbit cu un om de la ţară şi el spunea că permanent se străduie să facă din el o versiune a lui mai bună. Omul are 63 de ani, el o făcut 12 kilometri de hyking cu noi prin canion, ca capra sălbatică se căţăra pe stânci şi prin desişuri, a trecut apa de câteva ori, omul trăieşte şi activitatea pentru dânsul asta este unul din instrumentele de a te face mai bun. Într-un corp sănătos, spirit sănătos. Omul are 63 de ani da el la suflet e mai tânăr decât foarte mulţi tineri pe care i-am întâlnit eu”, a notat pictorul. 

În atelier fiecare lucrare are propriul ritm. 

„Nu ai dreptul să te apuci de pensulă, dacă tu nu ai ce spune, mă străduiesc să-mi planific portretele din timp adică un portret poate fi pictat într-o noapte, în două nopţi, unul poate fi pictat în doi ani. Mai des eu pictez repede,  într-o respiraţie pentru că eu am câteva zile înainte când eu cu gândurile mă concentrez la portretul ăsta, eu în capul meu fac figuraţia, construiesc acolo totul şi după asta pensula în mână şi el e făcut. Atunci când pictezi un abstract, aici este altă istorie, trebuie să te găseşti în momentul cela de vibe, când ţii sete de pictură, stângi creierul şi dai voie la suta de procente subconştientului să lucreze, îi marchezi acolo în care parte tu vrei să mergi, ce coloristică, cum o să fie abstractul ăsta vertical sau orizontal, ce emoţie trebuie el să redea şi totodată în ce stare eşti tu, pentru că inevitabil starea ta lăuntrică o să fie aruncată acolo, deci atunci când e vorba de portret atunci lucrează creierul, atunci când e vorba de abstract atunci lucrează sufletul mai mult”, a povestit Gurschii. 

Pentru el, pictura este una dintre cele mai intense forme de libertate.

„Procesul de lucru asta e un o binecuvântare complexă de la Dumnezeu, atunci când tu creezi ceva ce nu a mai făcut nimeni până la tine.Chiar să admitem tu poţi să faci o reproducţie la icoană sau foarte multă lume ca hobby încearcă ca să copie alte desene din copilărie, tu faci ceva unic când tu eşti cu pensula în faţa pânzei, procesul ăsta de creaţie asta îi una din cele mai mari plăceri din viaţa pictorului, acolo tu te simţi tu, tu ştii ce eşti tu, tu eşti artist. Arta trebuie să şocheze sau puţin sau negativ sau pozitiv dar trebuie să lase o amprentă”, a spus pictorul. 

Există tablouri care nu pot fi explicate în cuvinte. Tocmai această emoţie inexplicabilă face legătura dintre artist şi privitor, a sublinat omul de artă: 

„În percepţia tablourilor constă într-a ceea că tu nu poţi explica, dar ţie îţi place sau nu-ţi place, uite filling-ul ăsta inexplicabil nici nu-i intuiţie e alt ceva, probabil este părticica ceea de Dumnezeu din fiecare din noi care noi sau o camuflăm sau o înecăm în rutină, dar care se activează atunci când noi stăm face to face la artă sau la frumuseţe sau la natură. Eu văd cu ce interes se uită lumea la artă, eu văd cu ce interes se uită lumea la arta abstractă, 90 de procente din colecţionarii mei sunt moldoveni sau aici din Moldova sau din diaspora”.

Alex Gurschii
Alex Gurschii/ Instagram

Ce înseamnă succesul pentru Alex Gurschii

Pentru artist, succesul nu se măsoară în aprecieri sau urmăritori pe reţele, ci în oamenii care reuşesc să se regăsească sincer într-un tablou.

„Eu l-am pictat, eu am fost sincer cu pânza, el o să-şi găsească colecţionarul lui, el o să-şi găsească omul dintr-o mie care o să rămână frapat, atins. Pe Instgram poţi să ai şi un milion de urmăritori, dintr-un milion, 400 de mii o să te urmărească pentru că tu eşti vestit sau eşti celebru sau l-ai pictat pe cutare sau cutare, 10 procente o să te urmărească din cauza că le place arta şi doar 2/3 procente o să aibă inteligenţa asta spirituală să se oprească pe 2 secunde să se uite, să încerce să audă nu doar să asculte, ştii şi uite atunci când un om conştientizat, un om integru se regăseşte într-un tablou asta contează mult mai mult decât aplauzele la mii şi mii”, a notat Alex.

„Fiţi creativi şi învăţaţi-vă să priviţi lumea asta cu ochii nu doar a unui spectator, dar a unui actor. Nu-i vorba că trebuie să umblaţi doar pe la muzee sau să vă uitaţi la floricele, e vorba să savuraţi viaţa, să trăiţi, trăim într-o ţară extraordinar de frumoasă, cu oameni extraordinar de talentaţi, cu nişte meleaguri superbe, savuraţi viaţa şi fiţi voi artiştii proprii fericiri”, a ținut să menționeze pictorul. 

Alex Gurschii
Alex Gurschii/ Instagram