„Din punct de vedere personal, ce mai faci? Ai o relație? Este cineva în viața ta?”, a întrebat Lorena Bogza la un moment dat.

„Bineînțeles! Trăiesc la două case. Am o viață frumoasă, am un om drag lângă mine. Am doi copii minunați, am o carieră frumoasă. Omul drag care este alături de mine mă susține. Ce mai contează?”, a răspuns Adriana Ochișanu.
Adriana spune că este fericită și împlinită alături de bărbatul pe care îl iubește și că are încredere în el. Deși a avut inițial temeri din cauza experiențelor trecute, a decis să se lase purtată de cursul relației și să trăiască clipa:
„Este omul meu. Este un bărbat pe care îl iubesc. Sunt fericită, sunt alături de o persoană în care am încredere. Și ce poate fi mai frumos? Cei dragi sunt alături. Fericirea unei femei este atunci când are alături un om drag. Bineînțeles că mi-a fost frică să încep o relație pentru că, experiențele mele mi-au dat niște lecții care mereu mă făceau să mă gâdesc ce o să fie și cum o să fie. Undeva îmi era și frică. Dar am zis în cele din urmă: „Ce-o fi, o fi”. Asta e”.

Iar în privința unei eventuale căsătorii, interpreta de muzică populară a clarificat situația:
„Nu m-am gândit la lucrul acesta. Mie îmi este bine așa deocamdată. Nouă ne este bine așa”.
Urmărește mai jos ediția integrală a celui de-al optulea Podcast al Lorenei:
Adriana Ochișanu este una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară din Republica Moldova și una dintre cele mai populare interprete moldovence din România. Are un băiat din căsătoria cu instrumentistul Corneliu Botgros și o fetiță din mariajul cu Sergiu Zmeu, fost procuror.

Sursa Foto/Video: Pro TV Chișinău; Instagram

