Cine este Adelina Chivu de la Vocea României 2025
Adelina cântă de la vârsta de 3 ani. Tatăl ei este lăutar, iar mama a fost cea care a susținut-o necondiționat: îi cumpăra CD-uri, casete audio, negative. Se poate spune că îi moștenește pe amândoi. Și mama ar fi avut o pasiune pentru muzică, chiar a cântat o perioadă în adolescență. Adelina a aflat că mama ei și-ar fi dorit o carieră muzicală abia mai târziu: „Acum, mare, am aflat”. Tânăra are o pasiune pentru muzica jazz și blues, însă a început cu muzică ușoară, participând la concursuri și festivaluri. Știe să cânte la chitară bas.
În 2013, a participat la un concurs internațional în Toulouse, Franța – European Blues Challenge. A câștigat trofeul împreună cu trupa sa, devenind prima trupă din România care a urcat pe acea scenă și a câștigat competiția. De atunci, nicio altă trupă nu a mai reușit această performanță. Plănuiesc să participe din nou.
Cel mai important moment din carieră
A avut apariții la două festivaluri importante din New York și Luxemburg și se mândrește cu numeroase alte evenimente și participări. Pentru ea, trupa înseamnă totul. După liceu, doar de asta s-a ocupat. Cel mai important moment din cariera ei a fost atunci când au cântat în New York, Atlanta și în mai multe orașe din Europa. Un punct de cotitură a fost decizia de a aborda genurile blues și jazz.

Știe că sunt stiluri muzicale dificile, cu un public mai restrâns, și că necesită muncă perseverență. Consideră că este important să ofere o abordare modernă pentru a atrage publicul, chiar dacă muzica în sine aparține unui alt timp.Visul ei este să ajute, să fie implicată activ în societate. Își dorește să aibă un impact pozitiv în viețile oamenilor, în protejarea naturii și a animalelor. Are o filozofie clară de viață: ea nu pierde niciodată. Ori învață, ori câștigă.
Adelina este din Buzău, dar locuiește în Bușteni. Colecționează pălării și colaborează cu artiști pasionați de jazz ca și ea.
VEZI MOMENTUL INTEGRAL MAI SUS.
