Gerard Depardieu, un simbol al cinematografiei franceze, in varsta de 72 de ani, a fost pus sub acuzare pentru "violuri" si "agresiuni sexuale" pe 16 decembrie 2020, pentru fapte comise in vara lui 2018, insa identitatea victimei sale nu a fost pana acum cunoscuta.
"Sunt victima lui Depardieu... El este pus sub acuzare de un an. Nu mai pot sa tac...", s scris Charlotte Arnould pe contul ei de Twitter. ”Este inculpat de un an. El lucreaza in timp ce eu imi petrec timpul supravietuind", a continuat tanara de 25 de ani, originara din Jura. "Este posibil ca aceasta declaratie sa fie un soc imens in viata mea, nu castig absolut nimic in afara de speranta de a-mi recastiga integritatea", a mai scris ea.
"A continua sa tac inseamna sa ma ingrop de vie", a conchis ea.
Contactati de AFP, nici Elodie Tuaillon-Hibon, avocata reclamantei, nici Herve Temime, avocatul lui Gerard Depardieu, nu au dorit sa faca declaratii in legatura cu aceste acuzatii.
In ce conditii a avut loc abuzul din august 2018
Charlotte Arnould a depus plangere impotriva actorului la sfarsitul lunii august 2018, in Bouches-du-Rhone. Faptele ar fi avut loc in apartamentul actorului din Paris. Gerard Depardieu si tanara actrita se cunosteau. Pe 7 august 2018, cei doi s-ar fi intalnit pe strada si a invitat-o la el in apartament pentru a-i oferi sfaturi despre cariera. Odata ajunsa in casa lui, tanara ar fi fost violata, lucru pe care actorul l-a negat vehement.
Pe 13 august, tanara ar fi suferit o noua agresiune sexuala, cand a revenit la casa lui pentru a-i da explicatii. Schimburile de SMS-uri si imaginile surprinse de camerele de supraveghere au ajuns in instanta.
Agentia France Presse a dezvaluit in februarie ca Gerard Depardieu a fost pus oficial sub acuzare pe 16 decembrie 2020 la Paris pentru doua fapte de ''viol'' si ''agresiuni sexuale'', in urma acuzatiilor formulate impotriva lui de o tanara actrita in vara anului 2018. Actorul declarase atunci ca ''este foarte surprins de decizia redeschiderii anchetei'', care fusese clasata initial din ''lipsa de probe''.