
James Franco a fost dat in judecata de doua foste studente care l-au acuzat ca a infiintat o scoala de film falsa in care femeile au fost pacalite sa faca auditii nud. La sfarsitul lunii iunie, in urma procesului, actorul a acceptat sa plateasca despagubiri in valoare de 2,2 milioane de dolari, dar a ales sa pastreze tacerea. Pana acum. Ieri, in cadrul unui podcast, starul de 43 de ani a recunoscut ca s-a culcat cu stundente de la scoala lui de actorie si ca acest comportament a fost gresit - dar a subliniat ca nu a infiintat scoala pentru a ademeni femei in scop sexual.

„Recunosc ca m-am culcat cu studente si asta a fost gresit. Dar nu de-asta am facut acea scoala. Si nu eu eram cel care selecta persoanele care ajungeau la cursurile mele. Asadar, nu am avut un plan in acest sens. Dar da, au fost niste incidente in care eu am fost in situatii sexuale consensuale cu studente si nu ar fi trebuit sa fac asta. La acea vreme, m-am gandit ca atata vreme cat e consensual este OK", a spus el.
Franco a continuat spunand ca a lucrat cu el insusi dupa acuzatiile primite si a facut tratament pentru consumul de droguri care a contribuit si la dependenta lui de sex.

Scandalul cu care s-a confruntat a inceput in ianuarie 2018, cand cinci femei l-au acuzat de exploatare sexuala, iar in 2019, doua foste studente de la scoala lui i-au deschis proces, acuzandu-l ca orele de actorie fusesera create doar pentru a crea corcumstante in care el si asociatii lui sa profite de femeile care frecventau acea scoala intre timp desfiintata.