„Nu brațele, vocea sau parfumul te fac irezistibil pentru ea. Ci sentimentul că e în siguranță lângă tine. Sentimentul că poate fi ea însăși, fără măști”, a explicat terapeutul.
Conflictele aprinse, jignirile, tonul ridicat sau pur și simplu ușile trântite nu generează ură în sufletul unei femei, ci frică. O frică profundă, care nu este mereu conștientizată, dar care îi activează în corp un semnal clar: „Lângă el, nu sunt în siguranță”.
Jenika Guțu îi dedică noua sa piesă fostului soț? „Și mă doare să știu că ai pe altcineva” - VIDEO
„Și când corpul nu se simte în siguranță, nu mai contează ce spui, ce promiți sau cât de mult o dorești. Ea nu are nevoie doar să audă. Are nevoie să simtă”, a spus Rotaru.

Pentru femei, intimitatea nu este o simplă acțiune, ci continuarea unei conexiuni emoționale. Iar în momentul în care, în timpul unui conflict, partenerul se comportă cu ea ca și cum ar fi un dușman și nu o parteneră, creierul ei înregistrează mesajul: „Amenințare”:
„Nu poți să-i spui cuvinte jignitoare, să o rănești cu privirea sau cu tăcerile tale (dacă ești genul care are obiceiul să nu comunice) și apoi, câteva ore mai târziu… sau zile, să te comporți de parcă nimic nu s-a întâmplat”.

Femeile nu uită. Țin minte tonul, privirea, răceala. Și toate aceste lucruri lasă urme. După ce s-a simțit atacată sau respinsă, corpul ei nu mai răspunde la atingerile tale cu dorință, ci cu blocaj.
„Tu te gândești: „Ne-am certat. Ar trebui să trecem peste”. Dar psihicul ei nu funcționează ca un buton”, a notat Nelly.

Ea are nevoie de timp, liniște și spațiu. Are nevoie să se repare, să-și regăsească echilibrul emoțional. Dacă încerci să te apropii prea devreme, prea insistent, ea poate simți presiune și va începe să „înghețe”.
„De multe ori, tu insiști – crezând că așa îi arăți iubirea. Dar ea poate simți asta ca pe o presiune. Și atunci, conștient sau nu, începe să înghețe. Puțin câte puțin”, a menționat Nelly Rotaru.

În loc să forțezi o reconectare, încearcă să creezi din nou siguranța. Nu doar prin cuvinte, ci mai ales prin comportament. Pentru că, până nu simte că este din nou în siguranță lângă tine, nu va mai putea să te dorească, chiar dacă, în adâncul sufletului, încă te iubește.


SURSA FOTO: INSTAGRAM

