30 octombrie 2026, 11:37

A venit din America fără să știe niciun cuvânt în română, iar acum cântă folclor moldovenesc! Povestea Emiliei Brandt - VIDEO

Emilie Joe
Instagram/ Emilie Joe

Emilie Brandt, o tânără voluntară venită din Statele Unite ale Americii, a reușit să învețe limba română în doar câteva luni de la sosirea în Republica Moldova. Deși inițial nu cunoștea niciun cuvânt în română, astăzi vorbește fluent, studiază în continuare și spune că s-a îndrăgostit de frumusețea limbii noastre. Invitată în emisiunea „O Seară Perfectă”, Emilie a povestit cum a reușit să învețe limba română și ce experiențe a trăit de când s-a stabilit în Republica Moldova.

Tânăra a explicat că pregătirea voluntarilor din cadrul Corpului Păcii include și cursuri intensive de limba română, desfășurate timp de zece săptămâni. În această perioadă, a locuit cu o familie-gazdă și a mers zilnic la școală pentru a învăța limba.

Ulterior, după ce a ajuns la Ungheni, a continuat să studieze româna, având lecții de două ori pe săptămână cu o profesoară.

„Sincer, îmi place foarte mult limba română. Este o limbă foarte frumoasă, literară, melodioasă. Îmi place”, a mărturisit Emilie.

Prezentatorul Gabriel Nebunu a fost impresionat de felul în care tânăra vorbește româna și a încurajat-o să recite o poezie. Emilie a spus că a învățat însă un cântec, „Bine-i șade mesei mele”, astfel că cei doi au încercat să-l interpreteze împreună în platoul emisiunii.

Discuția a continuat cu întrebări despre viața sa în Republica Moldova și despre posibilitatea de a rămâne aici. Emilie a povestit că s-a familiarizat și cu bucătăria tradițională, iar printre preparatele sale preferate se numără sarmalele în foi de viță-de-vie, mămăliga, zeama și borșul roșu. Mai mult, a învățat chiar să pregătească sarmale.

În prezent, tânăra locuiește la Ungheni cu o familie-gazdă, iar pe Victoria, femeia care a primit-o în casa sa, o consideră ca o mamă. Cele două comunică frecvent în limba română, lucru care o ajută să-și îmbunătățească și mai mult cunoștințele.