Deși a fost membră a trupei Millenium timp de un an și ceva, la un moment dat, Dayana a hotărât să plece, din motiv că nu se mai regăsea și avea nevoie de o schimbare.
„Pentru că, de altfel, trebuia să semnez un contract de cinci ani și trebuia să rămân în Republica Moldova să activez ca și membră a trupei. Dar, pentru că nu am simțit că e locul meu, mi-am dorit dintotdeauna să am o carieră solo, am luat o decizie drastică și a fost cu un mare tam-tam. Dar am reușit să vin la București, iar aici a fost un alt tam-tam frumos”, a spus Dayana.
Artista susține că, despărțirea de Millenium a fost una tensionată și a dus la un scandal public. Trupa a dat-o în judecată pe mama artistei, Ina Sturza, acuzând-o că trebuie să restituie investițiile făcute în perioada în care Dayana activa în formație:
„Da, pe mama mea cumva, pentru că ea semnase o recipisă, forțată emoțional ca să restituie toți banii care au fost investiți în costumație, în instrumente, în contextul în care se achita pe al patrulea membru, adică pe mine, la toate evenimentele la care mergeam, și eu nu primeam”.

Dayana a subliniat că, deși muncea la fel de mult ca ceilalți membri ai formației, nu era remunerată:
„Eu nu eram remunerată pentru munca mea, chiar dacă mergeam și lucram cot la cot cu ceilalți mai maturi. Era o nedreptate la mijloc”.
Procesul s-a încheiat cu o decizie defavorabilă pentru artistă și familia ei.
„S-a ajuns la un proces și l-am pierdut. Părinții mei au trebuit să plătească o sumă destul de mare pentru ei în perioada aia, dar am reușit să trecem peste și le mulțumesc că au fost alături de mine în momentul acela”, a notat cântăreața.

Diana Sturza, cunoscută sub numele de scenă, Dayana este fiica interpretei Ina Sturza. Tânăra compune piese atât pentru ea, cât și pentru mama sa, care ajung în scurt timp hituri. Interpreta este cunoscută pentru piesele „Trece viața”, „Spune-mi că” și altele.

SURSA FOTO: INSTAGRAM

