Nihal Candan, o cunoscută influenceriță din Turcia și fostă concurentă Bravo, ai stil! și-a găsit sfârșitul la doar 30 de ani din cauza unei tulburări alimentare severe. Aceasta slăbise considerabil în ultimii ani și ajunsese să cântărească doar 29 de kilograme. Decesul ei a șocat comunitatea din mediul online, unde tânăra era o prezență destul de activă și aproape un milion de oameni o urmăreau. Iată cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Nihal Candan de-a lungul vieții.
Aceasta suferea de anorexie, iar în ultimii ani slăbise în jur de 37 de kilograme și ajunsese să cântărească doar 29 de kilograme. Decesul ei a iscat un val de reacții în Turcia, precum și discuții ample despre tulburările alimentare și problemele de sănătate mintală. Efectele anorexiei i-au degradat starea de sănătate într-un mod dramatic și iată că în cele din urmă tânăra nu a mai putut fi salvată.

„Sora mea a fost dusă la spital, are anorexie… Faceți ceva, sora mea este pe moarte. Nu a putut digera ce a trăit. Sper că puteți simți remușcări pentru că ați calomniat un tânăr în felul acesta și i-ați ruinat viața”, spunea sora lui Nihal, Bahar Candan, la începutul lunii, potrivit viva.ro.
Nihal Candan a ajuns cunoscută publicului în urma participării la un reality show de modă. Aceasta s-a folosit de popularitatea pe care a obținut-o în emisiune pentru a deveni o cunoscută influeceriță. Pe rețelele sociale, ea posta despre modă, frumusețe și stil de viață, fiind urmărită de aproape un milion de persoane. În cele din urmă, tânăra a înființat și propria afacere, Nihal Candan Beauty Center, fapt ce a ajutat-o să devină și mai cunoscută. În anul 2016, ea a participat și la emisiunea Bravo, ai stil!, varianta difuzată în Turcia.

Adio, Moldova? Iată în ce țară vrea Kapushon să se mute - VIDEO
Problemele au început să apară pentru Nihal Candan în anul 2023, când a fost arestată, împreună cu sora ei, Bahar, în urma unor acuzații de fraudă și spălare de bani, dintr-un dosar legat de o escrocherie cu vânzarea de vehicule la preț redus. La momentul respectiv, tânăra a petrecut 5 luni și jumătate în închisoare, fapt ce i-a provocat un stres major. Din acest motiv, presa locală scrie că ar fi dezvoltat anorexie nervoasă. În perioada petrecută în spatele gratiilor, ea a slăbit în jur de 30 de kilograme. Din cauza stării de sănătate care se degradase considerabil, ea a fost eliberată mult mai devreme, la începutul anului 2024.
Chiar și după ce a fost eliberată din închisoare, Nihal a trecut prin momente grele, deoarece nu reușea să mănânce sau să consume lichide, potrivit soapcentral.com. Aceasta a continuat să slăbească și a ajuns de mai multe ori pe patul de spital. Din păcate, însă, vineri, 20 iunie, inima ei a cedat și medicii nu au putut face nimic să o salveze. Vestea decesului tragic a fost confirmată de familie și prieteni în mediul online.

Sursa Foto: Google, Instagram