„Eu mă strădui să nu pierd nimic, dar am pierdut tinerețea pe care n-o mai pot recupera. Aș fi putut face foarte multe în tinerețe, dar iarăși, actorii depind de cineva și dacă ai norocul să nimerești pe mâna unui regizor bun, într-un teatru în care să fii valorificat. Atâtea roluri mi-am dorit să joc, dar n-a fost să fie. Am jucat 30 de roluri în teatru, dar ceea ce mi-am dorit eu cel mai mult nu am jucat”, a spus Nicolae Jelescu.
Fiind întrebat ce rol și-a dorit să joace cel mai mult, răspunsul actorului a fost unul misterios.
„M-a mai întrebat cineva lucrul acesta, și am zis că nu le spun pentru că nu are rost, pentru că nu le mai joc, le duc cu mine, poate în lumea ailaltă. Dar cu toate astea, îmi doresc mult să mai fac un rol, de care să nu-mi fie rușine, să fiu mândru”, a afirmat actorul.
În cei 15 ani petrecuți ca director al Teatrului „Alexei Mateevici”, Nicolae Jelescu a încercat să transforme scena într-un adevărat templu al poeziei vii, însă realitatea i-a tăiat aripile.
„Vreau să spun că directorul artistic al teatrului nu are nimic cu repertoriul. Dar atâta timp cât un director de teatru este cu banul, nu poți face nimic, poți să te zbați cât vrei, dar nu faci nimic. Și oricum, toate strigătele mele au fost în van, un strigăt în doliu cum ar fi spus Eminescu”, a explicat Jelescu.
Încercările de a aduce regizori din România și de a pune în scenă spectacole complexe de poezie s-au lovit mereu de un obstacol dureros - lipsa finanțării.
„Eu am vrut să invit regizori din România, am vrut să fac foarte multe lucruri frumoase, dar nu am avut bani, oricând ziceam de vreun spectacol, tot mi se aducea vorba de bani. Oricum, au fost niște spectacole superbe de poezie, și nu recitaluri, dar spectacole, așa cum este spectacolul, cu muzică, cu decor, cu toate alea”, a mai spus Nicolae.
Dar și cele mai mari eforturi rămân neputincioase într-un sistem care nu susține, a notat Nicolae Jelescu:
„Nu, absolut, orice propunere a mea era ștearsă, nu erau bani. Nu vreau să îmi amintesc, e o durere estompată acolo în sufletul meu pe care dacă o răscolesc rămâne și mă deprimă”.
De asemenea, invitatul videocastului „Fii” a mărturisit că una dintre cele mai grele acuzații i-a fost adusă chiar în legătură cu esența muncii sale:
„Mie mi s-a reproșat că teatrul poetic nu înseamnă poezie. Eu știu foarte bine ce înseamnă poetic, dar asta nu înseamnă că dacă e poetic trebuie să excludem poezia. Dar să scoți toată poezia din spectacolele de poezie dintr-un teatru poetic, mi se pare că e... crimă nu, dar cam pe acolo”.
Publicul încă îl întreabă despre spectacolele de poezie, semn că munca lui a avut un ecou și a fost apreciată.
„Până și acum întreabă lumea de spectacole de poezie. Consider că este cel mai frumos limbaj, limbajul zeilor. Poezia se recită, se joacă la un nivel, dar nivelul la care jucam eu probabil că nu a plăcut actualilor de la teatru și din altă parte... Nu poți da cu noroi într-un om, în poezie, în orice, nu poți, nu merită”, a spus Jelescu.
Nicolae Jelescu nu a mai pășit pragul teatrului în care a activat cu atâta drag de ani buni.
„De doi ani nu am mai călcat pe pragul Teatrului „Alexei Mateevici”. Nu vreau să dau vina pe nimeni, nu vreau să mă victimizez, credeți-mă, nu sunt o victimă, eu mă simt foarte bine, dar dorul este durerea mea de cap, dorul de teatru pe nimeni nu trebuie să-l intereseze. Și nu m-au dat afară, am plecat singur ca să nu fiu umilit”, a mărturisit actorul.
Nicolae Jelescu - unul din puținii actori care mai crede în spectacolele de poezie, trăiește fiecare cuvânt, fiecare tăcere, fiecare privire. Într-o lume grăbită unde cuvântul rostit își pierde adesea greutatea, el rămâne fidel poeziei, dându-i glas, ritm și adevăr.
SURSA FOTO: GOOGLE; FACEBOOK
