Elena Bivol a postat pe pagina ei de Instagram câteva video-uri și fotografii de la evenimentul important din viața ei. În așa mod, designerul a făcut anunțul.
Ea a ales să poarte o rochie care i-a evidențiat silueta și i-a conferit un aer sofisticat și feminin. Un detaliu subtil, dar important a fost și trena din tul care adăuga volum și un plus de dramatism fără a domina ținuta.

Mireasa și-a accesorizat ținuta doar cu un ceas elegant și cercei mici, ceea ce susține estetica „less is more”. Voalul lung a completat perfect look-ul fără ca să-l încarce.

Elena a avut un decor minimalist, în nuanțe de alb și bej. Crinii au dominat, iar lumânările au adăugat o notă de romantism și căldură.

Reacțiile urmăritorilor nu au întârziat să apară:
„Felicitări, iar ploaia de astăzi să fie semnul unui noroc binecuvântat și al unei iubiri care va înflori indiferent de anotimp!”, „Felicitări! Să vă fie iubirea mai puternică cu fiecare an ce trece”, „Felicitări draga mea, fiți fericiți!”, „Felicitări vouă! Casă de piatră plina de fericire și copiii sanatoși”.


Elena Bivol este un designer vestimetar din Republica Moldova. De-a lungul timpului, aceasta a adunat o comunitate de peste 82 de mii de urmăritori pe Instagram. Elena este mămică a trei copii - Eliza, Achim și Zahar.

SURSA FOTO/VIDEO: INSTAGRAM