Adela Smuliac a venit la „Vocea României” fără studii muzicale
Pentru Adela, urcarea pe scena „Vocea României” a fost un pas uriaș. Timp de mai bine de trei decenii, a cântat doar pentru ea, departe de privirile celor din jur. Îi era teamă că oamenii ar putea râde de vocea ei, iar muzica a rămas mult timp un refugiu pe care nici măcar familia nu îl cunoștea.
„Mi-a luat 33 de ani ca să am curajul să pun mâna pe microfon”, a mărturisit Adela Smuliac.
Curajul a prins contur într-o seară de karaoke. O femeie interpreta o piesă de Tina Turner, iar Adela a început să cânte alături de ea. Deși îi tremura mâna pe microfon, experiența i-a schimbat perspectiva și a ajutat-o să înțeleagă că poate să-și depășească frica de scenă.
La „Vocea României”, concurenta a demonstrat că pasiunea pentru muzică nu depinde neapărat de studiile de specialitate. Adela nu a făcut canto și tot ceea ce știe despre cântat a învățat singură. Ulterior, unul dintre colegii ei de trupă i-a devenit mentor și a ajutat-o să descopere mai multe despre muzică.
A ales o piesă creată cu ajutorul inteligenței artificiale
Pentru audiția pe nevăzute, Adela a ales „Pe peronu' de la gară”, piesa Lolitei Cercel, artista virtuală creată cu ajutorul inteligenței artificiale. Alegerea nu a fost întâmplătoare, iar concurenta a vrut să pună accent pe ceea ce poate aduce un om într-o interpretare.
„Un computer nu poate să pună suflet, ori eu asta am încercat!”, a spus Adela.
Tudor Chirilă a fost antrenorul care s-a întors pentru ea și a apreciat atât vocea concurentei, cât și mesajul din spatele momentului.
„Asta e o piesă a unei artiste AI. M-am întors pentru că-mi place vocea ta, dar și pentru că este un statement vizavi de faptul că eu cred și sper ca ultima meserie care va cădea eventual sub incidența inteligenței artificiale va fi cea a cântatului și a teatrului!”, a spus Tudor Chirilă.
Momentul a avut o puternică încărcătură emoțională pentru Adela, care a izbucnit în lacrimi atunci când a văzut că Tudor Chirilă s-a întors.
„Cineva a umanizat o piesă AI!”, a concluzionat antrenorul.
De trei ani cântă într-o trupă de muzică retro
Deși muzica a fost mult timp o pasiune ascunsă, Adela a început să cânte în fața publicului abia mai târziu. În urmă cu aproximativ trei ani, a acceptat invitația unor prieteni de a se alătura unei trupe de muzică retro.
După ce a devenit mamă și s-a întors din concediul de maternitate, Adela a revenit și la muzică. În prezent, face parte din CD Retro, alături de care interpretează coveruri la evenimente locale și moto.
Cel mai mare susținător al ei este chiar băiețelul său. Cei doi fac împreună vocalize, iar pentru Adela muzica a devenit și o modalitate de a petrece timp alături de copilul său.
Adela este educatoare de 17 ani
În viața de zi cu zi, Adela Smuliac este educatoare, meserie pe care o practică de 17 ani. Spune că îi place să lucreze cu cei mici și că își dorește să le ofere cunoștințe și experiențe care să le fie utile mai târziu, atât la școală, cât și în viață.
Participarea la „Vocea României” a venit într-un moment în care nu se mai aștepta să facă un asemenea pas. În luna ianuarie, după revenirea la serviciu din concediul maternal, a aflat că fratele și cumnata ei o înscriseseră la preselecții.
Astfel, ceea ce pentru Adela a fost timp de zeci de ani doar un vis și o pasiune ținută departe de ochii lumii a ajuns pe scena „Vocea României”. Iar audiția pe nevăzute i-a oferit șansa să demonstreze că, dincolo de tehnologie și de performanțele inteligenței artificiale, emoția unei voci umane rămâne imposibil de înlocuit.


