Potrivit informațiilor apărute după tragedie, Lupu fusese diagnosticat cu cancer, însă a ales să nu urmeze tratament, știind că mai are puțin de trăit. Această convingere ar fi fost punctul de pornire al unui plan întunecat, pus la cale în cele mai mici detalii.
O carte refuzată de edituri, dar plină de detalii șocante
Înainte de crimă, Robert Lupu scrisese o carte-manuscris, pe care o intitula „Viața unui zdrențoi și analizele lui”, însă nicio editură nu a dorit să o publice.
Textul a circulat totuși printre prietenii săi apropiați. În paginile acesteia, Lupu descrie relația avută cu Teodora, cu 26 de ani mai tânără decât el, relație începută pe când tânăra avea doar 14 ani.
În manuscris, Robert Lupu relatează cum a aflat că Teodora avea o nouă relație, lucru care i-ar fi provocat o criză emoțională puternică:
„Ajung după două zile în Spania, dar nu intru bine în casă ca prietenul meu mă întreabă dacă mai sunt într-o relaţie cu Teo. Răspund că da, el rămânând mirat, îngână ceva de nişte poze pe Facebook. Mă uit în profilul ei şi pentru câteva secunde pământul se învârte cu mine blocându-mă iniţial. Văd poze cu magicianul din trecut, primul om cu care mă înşelase. Cutremurul emoţional a fost imens, greu de gestionat”.

S-a dus în România ca să-i ceară socoteală Teodorei
Robert mai povestește cum s-a dus în România și a reușit să o localizeze pe Teodora folosind propriile metode:
„Nu cunoşteam adresa unde luase chirie, dar printr-un artificiu de spionaj artistic reuşesc prin telefon să identific precis locaţia. Las bagajul la Oneşti, urc în maşină înfiinţându-mă la scara blocului”.
Fostul iubit recunoaște că a fost obsedat de ideea că Teodora îl părăsise pentru un alt bărbat. Aceasta i-a impus un ordin de protecție:
„Se căsătoresc, se mută împreună în Braşov dând curs unei vieţi aparent fericite, dar nu înainte de a-mi face un ordin de restricţie judecătoresc pe o perioadă de 4 luni plus un proces în care mă acuză de viol al domiciliului, lovire şi furt al unui calculator cu fraudă informaţională”.

Robert adaugă în manuscris că toate acuzațiile ar fi fost infirmate de poliție și susține că un martor i-ar fi dat dreptate.
Un trecut cu probleme medicale și penale
În aceeași lucrare, Lupu recunoaște că era bolnav și că fusese și consumator de droguri. Ancheta a scos la iveală că acesta fusese condamnat în Italia, în aprilie 2025, pentru tentativă de furt, iar în România era vizat în mai multe dosare penale. Totodată, între el și Teodora existaseră mai multe ordine de protecție, emise inclusiv de Judecătoria Bacău.
Cu câteva ore înainte de crimă, Robert postase un mesaj pe rețelele sociale care, retrospectiv, pare să fi fost un anunț al dezastrului.
„E doar o chestiune de timp”, scria el.
În seara zilei de 31 mai 2025, Robert Lupu a urmărit-o pe Teodora, care se plimba cu fiica ei și o prietenă. A tras patru focuri de armă, două dintre ele lovind-o mortal. Femeia, însărcinată în patru luni, a murit la spital.
După crimă, s-a sinucis
Ucigașul a fugit, dar a fost localizat după aproximativ patru ore. Înainte ca forțele de ordine să îl prindă, s-a împușcat în cap cu una dintre cele două arme pe care le avea asupra sa. Ancheta a relevat că nu deținea permis de port armă.
Robert Lupu a murit fără să răspundă în fața legii pentru crima pe care o plănuise obsesiv. În urma sa, o familie este distrusă, o fetiță a rămas orfană de mamă, iar un copil nenăscut nu a mai avut nicio șansă la viață.
Adio, Eugen Doga! Iată cum a rămas maestrul în amintirea colegilor de breaslă - VIDEO
SURSA FOTO: GOOGLE