06.07.2024
6 lucruri pe care nutriționiștii le fac înainte de ora 10 dimineața! Cum poți începe ziua productiv

Deși mulți dintre noi abia se trezesc la ora 10, nutriționiștii deja și-au petrecut, cu folos, un sfert din zi până la acea oră.

1. Se trezesc cu poftă de viață

Trezitul nu trebuie să fie zilnic un calvar, ci un mod bun de a-ți începe ziua. Dacă te odihnești suficient și încerci să îți faci un plan cu o seară înainte, diminețile vor fi o parte mult mai frumoasă din ziua ta. Nutriționiștii sunt persoane matinale, care se trezesc în jurul orei 6:30 pentru a pregăti un mic dejun bogat în proteine și a începe antrenamentul.

2. Mic dejun, sală, din nou mic dejun

Un obicei mai neobișnuit al nutriționiștilor este să mănânce micul dejun de două sau chiar mai multe ori într-o dimineață. Primul mic dejun este de obicei simplu, constând în cereale și o ceașcă de cafea. Acesta este urmat de antrenament, iar în funcție de intensitatea antrenamentului, nutriționiștii își pregătesc un mic dejun mai bogat caloric.

3. Beau o cafea

Cei mai mulți nutriționiști susțin faptul că o ceașcă de cafea reprezintă modul ideal de a-ți începe ziua. Totuși, aceștia nu optează pentru multă cafea și o asociază întotdeauna cu un mic dejun sățios, pentru a avea energie întreaga zi.

4. Pregătesc cina

Deși sună ciudat să plănuiești cina dimineața, este soluția ideală pentru persoanele extrem de ocupate. În timp ce își beau cafeaua, nutriționiștii caută rețete iar apoi se apucă de treabă. În felul acesta ei evită să mănânce la fast food sau la restaurant, seara târziu, menținând un stil de viață sănătos.

5. Pregătesc gustări

Pe lângă cele 3 mese principale ale zilei, nutriționiștii sunt conștienți și de importanța celor două gustări. Fie că e vorba de fructe, legume sau câteva nuci și migdale, nutriționiștii se asigură că au mereu ceva cu ei în caz că simt senzația de foame.

6. Au activități care le fac plăcere

Cel mai important este să începi dimineața cu un tonus bun și cu zâmbetul pe buze, așa că încearcă să faci lucrurile care îți plac. Fie că beau cafeaua în timp ce citesc revista preferată, merg la o întâlnire cu prietena cea mai bună sau la o scurtă plimbare, nutriționiștii găsesc mereu ceva plăcut de făcut dimineața.

Articole din aceeasi categorie