Fie că a fost vorba de roluri principale sau secundare, actorii din lista de mai jos au fost recompensați cu premii Oscar pentru performanțele avute în primul lor film.
1. Shirley Booth
Primul rol dintr-un film pe care l-a avut Shirley Booth a fost în Come Back, Little Sheba regizat de Daniel Mann. Prestația i-a adus un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță. Înainte de această recunoaștere, ea a mai obținut două premii Tony.
2. Barbra Streisand
În pelicula biografică Funny Girl, Barbra Streisand a jucat-o pe Fanny Brice, o actriță de comedie care a devenit o adevărată vedetă pe Broadway. Pelicula redă atât povestea ei de viață, cât și relația complicată cu Nicky Arnstein. În urma acestei prestații remarcabile, Barbra Streisand a obținut premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal la Oscar.
3. Tatum O’Neal
Paper Moon este o comedie din 1973, regizată de către Peter Bogdanovich, în care Tatum O’Neal a avut unul dintre rolurile principale. La vremea la care a jucat, avea vârsta de 10 ani și a impresionat prin prestația ei, fiind răsplătită ulterior și cu un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar.
4. Mercedes McCambridge
Filmul All The King’s Men regizat de Robert Rossen, în care Mercedes McCambridge a interpretat un rol recundar, i-a adus acesteia un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță. Cu toate că înainte mai apăruse în cadrul unui show TV, filmul acela a reprezentat pentru ea oportunitatea de a-și face debutul pe ecran.
5. Timothy Hutton
Timothy Hutton a jucat în filmul Ordinary People regizat de Robert Redford alături de Mary Tyler Moore, Donald Sutherland, Judd Hirsch și Elizabeth McGovern. Primul lui rol mai important într-un proiect serios a fost în cadrul acestei pelicule și pentru această interpretare a obținut un premiu Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.
6. Anna Paquin
La 9 ani, Anna Paquin a jucat în filmul The Piano scris și regizat de Jane Campion. A interpretat-o pe Flora McGrath și a fost recompensată cu un premiu Oscar la categoria cea mai bună actriță în rol secundar. Paquin a decis să facă o pauză timp de trei ani după acest film, ulterior apărând în Fly Away Home în 1996.
Înainte și după. Cele mai șocante transformări ale vedetelor în 2024 - FOTO
7. Marlee Matlin
Children of a Lesser God, filmul regizat de Randa Haines, a fost primul în care Marlee Matlin a interpretat un rol important. Ea a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru performanța din film. De asemenea, a fost prima persoană din istorie care suferă de surzitate care a primit un premiu Oscar.
8. Eva Marie Saint
Primul film în care a jucat Eva Marie Saint a fost On the Waterfront regizat de către Elia Kazan. În urma prestației din pelicula regizată de Elia Kazan ea a fost răsplătită cu premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar.
9. Jo Van Fleet
East of Eden a marcat pentru Jo Van Fleet primul film în care a jucat. Ea a interpretat-o pe Kate, iar pentru performanța avută în pelicula regizată de Elia Kazan a obținut în anul 1956 premiul Oscar la categoria cea mai bună actriță într-un rol secundar.
10. Harold Russell
Harold Russell, care a fost soldat al armatei americane, a jucat în filmul The Best Years of Our Lives regizat de către William Wyler rolul unui marinar american rănit care și-a pierdut ambele mâini. Acesta nu era actor profesionist la vremea respectivă, însă, asemenea personajului pe care îl interpreta, își pierduse mâinile în război. Pelicula a dat un exemplu pozitiv de reprezentare, pentru că o persoană cu dizabilități a jucat rolul unui personaj cu dezabilități. Harold Russell a obținut două premii Oscar, unul Onorific și unul pentru cel mai bun actor în rol secundar. De asemenea, a fost și prima persoană recompensată cu două premii Oscar pentru același rol.