Pentru câteva zodii, fiecare întâlnire amoroasă la care merg aduce multe provocări, pentru că mereu au pretenții de la persoanele pe care le cunosc și sunt atente la toate detaliile care ar putea ascunde un comportament pe care nu l-ar putea tolera. Au anumite așteptări și nevoi destul de specifice, care nu par să fie îndeplinite de oricine.
Fecioară
Este o misiune aproape imposibilă pentru Fecioare să întâlnească o persoană care să bifeze toate criterile lor în materie de relații. Sunt pretențioase și vor să fie cu cineva care are ambiții serioase de viitor, care are deja o stabilitate financiară, alături de care pot constui pe mai departe. Se feresc de oamenii care n-au aspirații și nici nu sunt siguri de ceea ce vor să facă în viață, crezând că această nesiguranță se va vedea la un moment dat și în relație.

Scorpion
Pentru nativii Scorpion, a merge la o întâlnire pare cel mai greu lucru pe care trebuie să îl facă. În cazul lor, contează foarte mult ca la o primă interacțiune cu cineva să simtă un soi de chimie sau măcar să vadă dacă pot privi lumea având aceleași valori. Cert este că dacă pe moment nu simt nimic și sunt nemulțumiți de întâlnire, preferă să nu scoată o vorbă despre asta și să se plângă abia după prietenilor.

Săgetător
Aproape nicio întâlnire amoroasă la care merg nativii Săgetător nu decurge conform așteptărilor lor. Mereu ajung să se enerveze pe câte ceva, de la un gest neadecvat și până la un mesaj formulat într-o manieră nepotrivită, și au impresia că nu întâlnesc nici măcar o persoană potrivită lor. Nu au nimic împotriva singurătății, ba chiar se simt mult mai bine și fericiți în momentul în care nu sunt într-o relație, dar tot sunt în căutarea dragostei adevărate.

Sursa Foto: Google

