Data de 08.08 este considerată una dintre cele mai importante din an din punct de vedere energetic, fiind cunoscută ca Poarta Leului - un moment de aliniere cosmică ce favorizează transformarea interioară, trezirea spirituală și manifestarea intențiilor.
„Ziua de 8 august deschide unul dintre cele mai puternice portaluri energetice ale anului - Portalul Leului - un moment de aliniere între Pământ, Soarele aflat în semnul Leului, steaua Sirius și centura Orion”, a spus numerologul, Alisa Babin.
„Această configurație creează o fereastră energetică care intensifică vibrațiile planetare, oferind un spațiu sacru pentru trezire spirituală, integrare de conștiință superioară și realiniere cu misiunea personală”, a adăugat ea.

Data 08.08 este dominată de vibrația cifrei 8, simbolul echilibrului karmic, al puterii personale și al abundenței.
„Două opturi - oglindă și infinit - indică un moment de manifestare conștientă: ceea ce emiți cu intenție clară și inimă deschisă are un potențial enorm de materializare”, a explicat Babin.
Potrivit specialistei, această zi este una puternică din punct de vedere energetic.
„Din perspectivă energetică și ezoterică, această zi funcționează ca o poartă între dimensiuni, în care vălul dintre planuri devine mai subțire. Se reactivează coduri latente în ADN-ul subtil, în special în cei care lucrează deja cu energiile subtile, fiind o oportunitate pentru: resetare interioară, vindecări karmice, conectare profundă cu Sinele Divin și salturi în conștiință”, a notat Alisa Babin.

Poarta are un protagonist - leul - cel care guvernează și ne conduce spre asumare.
„Leul guvernează inima, curajul și expresia autentică a sufletului. În această zi suntem chemați să ne întoarcem la inima noastră spirituală, să ne asumăm lumina și să ieșim din umbrele autosabotajului sau ale fricii de a fi văzuți”, a subliniat numerologul.
Ce ar trebui evitat în ziua de 08.08?
- Plângeri, gândire negativă sau autosabotaj;
- Discuții conflictuale, bârfe sau proiecții asupra altora;
- Luarea de decizii din frică, grabă sau presiune externă.

De asemenea, pentru această zi, numerologul a formulat și câteva recomandări de care să ții cont.
„Lucrează cu chakra inimii și chakra plexului solar - centrul voinței și al valorii personale. Meditează în tăcere și scrie intenții legate de manifestare, abundență și misiune de suflet”, a afirmat Alisa.
„Curăță energetic și activează un spațiu sacru pentru conectare. Evită suprasolicitarea mentală, căci este o zi de simțire, nu de logică”, a adăugat ea.

În această zi puternică este recomandat ca să închizi ușile vechi și să deschizi noi „destinații” spre dorințele și manifestările tale.
„08.08 este o chemare. Să renunți la frică. Să-ți îmbrățișezi adevărul. Să închizi uși vechi și să deschizi poarta puterii tale reale. Universul îți răspunde, dacă ai curajul să spui DA”, a notat numerologul.
Alisa Babin este un terapeut-numerolog din Republica Moldova. Are o comunitate de peste 19 mii de urmăritori pe Instagram.


SURSA FOTO: ARHIVA/ alice.coachmentor

