Renata Zabelinscaia trateaza bolnavi mintal de peste 26 de ani.
Renata ZABELINSCAIA, MEDIC PSIHIATRU: “Lucrez in sectia de psihoze barbati, de 26 de ani, deci tot timpul am lucrat cu barbati in sectia psihoze. Este specific pentru ca aici sunt bolnavii acuti, bolnavii agitati, bolnavii cu suiciduri, bolnavii care necesita spitalizare urgenta, care sunt periculosi pentru societate.”
Si daca pe cand era studenta avea asteptari mari...
Renata ZABELINSCAIA, MEDIC PSIHIATRU: “A fost destul de dificil, pana am invatat contingentul, pana am invatat cum sa discut cu dansii, pana am invatat ca agresivitatea nu compenseaza agresivitatea si de aceea trebuie sa fii cu dansii calm, sa nu ai frica. Am evoluat in privinta tratamentului, in privinta discutiilor, psihoterapiei.”
Acum, Renata stie foarte bine cu ce se mananca meseria de psihiatru.
Renata ZABELINSCAIA, MEDIC PSIHIATRU: “Unele din probleme este epuizarea zilnica din motivul ca 6-8 ore pe zi asculti frustrarile, fabulele, trairile acestor pacienti si e normal ca la sfarsitul zilei este un surmenaj psihic destul de evident.”
Pe langa epuizare fizica, a fi psihiatru implica si alte pericole.
Renata ZABELINSCAIA, MEDIC PSIHIATRU: “Un risc destul de mare este faptul ca ne intalnim atat cu agresivitatea verbala, cat si cu agresivitatea fizica asupra personalului medical.”
In plus, un medic specializat in psihiatrie trebuie sa dea dovada de mult curaj.
Renata ZABELINSCAIA, MEDIC PSIHIATRU: “Nu am avut niciodata frica si spun asta, ca nu trebuie sa iti fie frica de acesti pacienti, trebuie sa ii apropii prin empatie si sa simta pacientul ca o sa fie ajutat si nu esti agresiv cu dansul".
Nici replicile rautaciose ale pacientilor, nu trec neobservate.
Renata ZABELINSCAIA, MEDIC PSIHIATRU: “Nu poti sa nu iei aproape de suflet, oricum iti ramane amprenta, dar intelegi ca lucrezi cu un bolnav psihic care la sfarsitul tratamentului isi cere scuze pentru comportamentul sau.”
Pe langa toate, incidentele de tot felul sunt si ele destul de frecvente.
Renata ZABELINSCAIA, MEDIC PSIHIATRU: “Pacientii nostri fac infractiuni.”
In aceste conditii, cei apropiati nu sunt mereu de partea Renatei.
Renata ZABELINSCAIA, MEDIC PSIHIATRU: “Oricum duc surmenajul acasa, nu tot timpul familia intelege faptul ca stau tot timpul la telefon si discut cu pacientii si le explic.”
Pana la urma, important este ca medicul nu uita de propria sanatate.
Renata ZABELINSCAIA, MEDIC PSIHIATRU: „Dorm, nu vorbesc 2 ore, nu ascult 2 ore si sting telefonul pentru 2 ore. Pentru asta necesita reincarcare emotionala si a resurselor.”
Alte noutati din health&beauty, sport, nutritie si povesti cu oameni fascinanti gasesti pe site-ul emisiunii iSanatate.