Practicată încă din antichitate, terapia cu lipitori este folosită și în zilele noastre. În saliva unei lipitori sunt peste 100 de substanțe bioactive, printre care și hirudina- un anticoagulant puternic.
„Sunt 400 de tipuri de lipitori, din care 398 sunt dăunătoare, 2 din ele sunt medicinale. În București sunt așa pestrițe, pe care eu le folosesc, în Lvov și Moscova sunt negre cu o dungă oranj”, a explicat Elena Negară, specialist în hirudoterapie.

Efectele terapiei cu lipitori se datorează substanțelor anticoagulante, antibacteriene, vasodilatatoare, antiinflamatoare, fibrinolitice, dar și analgezice, din saliva acestora.
„Este bine să luăm apă din vasul unde stau lipitorile. Aplicăm pe față. Am pus pe cale naturală și ea nu a vrut, poate sunt emoții sau a simțit unele mirosuri. O pun înapoi în apă, iau un ac de unică folosință. Înțepăm, ne trebuie un pic de sânge. Vedeți că umblă cu gurița, e flămândă. Ca să vedem că sunt de unică folosință, sunt 3 tipuri, mică, medie și mare. Dacă o punem pe o foaie, vedeți ce tare se întinde, este plată, dar lipitoarea refolosită va fi curbată, poate avea noduri”, a continuat specialistul.
„Clientul se conectează cu lipitoarea, ea are vibrație. Eu vorbesc cu ele, le netezesc, ele sunt foarte draguțe. Înțepătura este ca una de albină, ea ține 30-40 de secunde, cât se înfige, adâncimea este de 5 milimetri, de asta și sângele e atât de abundent”, a mai notat Elena.
Pacienta a dezvăluit senzația pe care a simțit-o:„Senzația cum ar fi un ac de albină, 2 secunde. Pe față nu le-am simțit, în buric foarte tare te deranjează, de parcă ai vrea să o scoți. Acum nu mai simt nimic”.
Lipitorile eliberează o parte din salivă și pe suprafața lor, iar acest lichid bioactiv poate fi utilizat în diverse produse cosmetice și farmaceutice.

„Indicațiile sunt: probleme cu oasele, artrită, cu migrenele, varicoză, endometrioză, probleme cu ochii, mirosul, alergii, dacă la medicamente atunci nu putem să aplicăm lipitorile, cu prostata la fel”, a subliniat Negară.
Pe lângă indicații, hirudoterapia include și un șir de contraindicații, fiind strict interzisă persoanelor cu tulburări de coagulare, anemie, femeilor gravide sau care alăptează, dar și în perioada ciclului menstrual.
„Tratamentul este de la 30 la 50 de lipitori. Nu există că am pus 2 lipitori și a ajutat. Lipitorile se aplică 3-4, primele proceduri o dată în săptămână, vedem cu reacționează corpul. De exemplu, am pus prima dată 3, a doua – 5-7, mai mult de 10 nu se pun, se duce o cantitate mare de sânge”, a explicat specialistul în hirudoterapie.
Lipitorile sunt extrem de sensibile la emoțiile și vibrațiile din jur, ceea ce face ca nu orice specialist să poată lucra cu ele. De asemenea, lipitorile nu acceptă orice persoană, reacționând la mirosurile și la stările emoționale ale acesteia, a cotinuat Elena:
„În cazul când lipitoarea nu mai stă atârnată, cade, iau un borcan și pun orice tip de soluție chimică, când le punem aici ele se vor descompune și dacă sângele este întunecat corpul este intoxicat”.
Nimicirea lipitorilor este esențială pentru siguranța pacienților, prevenind refolosirea acestora și riscul de transmitere a unor infecții.
„Atunci când lipitoarea este uscată, ea nu mai mănâncă, deja e în hibernare, dar mie îmi trebuie rezultat, eu îi fac masaj la abdomen sau la suprafață și o să vedeți că o să înceapă să pompeze. Sunt oameni care nu le pot accepta și această vibrație dintre pacient și lipitoare nu există, atunci eu ajut cu acest masaj. Pentru că suntem prea mulți și a trecut ceva timp, ele deja nu stau cu codița ca înainte. Luăm spirt și aplicăm pe ea”, a spus Negară.
Hirudoterapia nu este o procedură simplă, ci una invazivă, din acest motiv evaluarea medicală prealabilă, explicarea detaliată a procedurii, dar și respectarea strictă a recomandărilor specialistului sunt esențiale:
„Prima sângerare decurge la 24-48 de ore, după ce a trecut sângerarea putem face duș, punem iar pansament, dacă este roșeață sau vânătaie, este cremă de gălbenele, care este naturală, pur și simplu masăm locul 2-3 zile. Noi purtăm haine, transpirăm și local parcă ar fi mâncărimi, ca o senzație de urzică, este ceva ok. Nu luăm suprastin, nici o pastilă, luăm crema și dăm locul. Nu rupem corjița, căci cicatricea va rămâne și mai mare. Clientul trebuie să fie mai mult culcat, acasă, să nu facă efort fizic, pentru că poate apărea hemoragia”, a notat specialistul.
Sursa Foto: Google