11 martie 2021, 15:23

„Suntem printre primii care am tras „bilet castigator” cu tulpini noi.” Experienta regizoarei Viorica Mesina, infectata cu noua tulpina a virusului SARS Cov-2

„Suntem printre primii care am tras „bilet castigator” cu tulpini noi.” Experienta regizoarei Viorica Mesina, infectata cu noua tulpina a virusului SARS Cov-2

Regizoarea Viorica Mesina a distribuit pe pagina sa de Facebook o postare in care a anuntat ca trece printr-o perioada mai dificila, fiind infectata cu noua tulpina COVID-19.

Citeste si :  Pe blogul sau, Bill Gates isi spune opiniile despre pandemie, despre lumea post COVID si despre incalzirea globala

Regizoarea Viorica Mesina a notat intr-o postare, pe larg, toate simptomele pe care le are si a relatat propria experienta de infectare cu noua tulpina COVID-19. 

„Cred ca suntem printre primii care am tras „bilet castigator” cu tulpini noi.

Eu m-am imbolnavit prima si am infectat inca 3 oameni apropiati, doi – direct si unul – prin persoana infectata de mine. Sunt in ziua 18-a si vreau sa cred ca ma aflu in afara pericolului. Cel putin asa sper. Urmeaza o perioada mai lunga de recuperare. Ceilalti, sunt si ei OK, deocamdata. Deoarece nu se cunoaste mai nimic despre noile tulpini, am sa impartasesc aici ceea ce mi se pare important doar din experienta proprie:

1. Devii contagios cu cateva zile inainte de a aparea orice simptom. Eu am infectat 2 oameni inainte de a da orice semn de boala. Toti cei infectati de mine au dat simptome in ziua a 5-a de la contact.

2. Testul rapid din farmacie n-a functionat. L-am facut imediat cum m-am trezit cu prima zgaraietura in piept. A iesit negativ, si am pierdut trei zile pana am dat si primit confirmarea testului de laborator. In aceste 3 zie n-am facut un tratament adecvat. Cei care au venit dupa mine, au luat tratament deodata, ceea ce cred, le-a permis sa se aleaga cu forme mai usoare de boala.”

„3. De remarcat ca toti 4 am avut simptome aproape identice, cu foarte mici diferente, desi suntem de varste si in conditii de sanatate diferite: fara dureri de cap, de ochi, fara tuse, fara dureri in piept, aproape ca fara dureri musculare, fara pierderea gustului si mirosului. Doar febra. A inceput cu febra 37,2 , si s-a ridicat pana la 38,2. Repet, nivelul de gravitate a bolii a fost diferit, dar manifestarile simptomatice, la toti – aceleasi.

4. In ziua a 7 – pneumonie. Obligatorie. E destul de periculos pentru ca n-o simti, in afara de faptul ca nu scade febra. Tusea tot nu apare. Eu am facut tomografie computerizata in ziua a 8-a si am descoperit o pneumonie bilaterala cu 25-50% plamani afectati. Ceilalti au fost mai norocosi, s-au ales cu pneumonii de 2-5 % plamani afectati.

Concluzie! Un lucru important! Daca nu scade febra 7 zile, in ziua 7-8 faceti CT. NU roentgen, pentru ca nu se vede totul deodata. Doctorii de familie nu dau recomandare pentru CT, banuiesc, pentru ca e o procedura mai scumpa. Se poate face la privat si costa intre 1000 – 1400 de lei, in dependenta de clinica. Stiu ca e scump, dar daca nu sunteti internat in spital, e foarte important sa depistati pneumonia cat mai curand posibil pentru a incepe la timp tratamentul ei.

5. ” Distractia” incepe in saptamana a 2-a, care e mult mai grea decat prima. Tot ce are de lovit, loveste incepand cu ziua a 8-a. Daca va simtiti rau, aveti febra in continuare si nu aveti un loc in spital, cautati cel putin sa primiti consultatii la telefon de la doctori din stationare. Medicii de familie fac tot ce pot, dar ei sunt depasiti de situatie.

6. Vechile protocoale ale tratamentului COVID 19 au devenit ineficiente. Noi ca popor am facut rezistenta la unele antibiotice. De exemplu, Azitromicina, antibioticul care este recomandat foarte des de medicii de familie NU lucreaza.

Anticoagulantul si vitaminele raman a fi obligatorii de la bun inceput.

7. Protejati-va nu doar de contact fizic. Eu sursa de infectare asa si n-am depistat-o.

Timp de un an de zile am fost in contact (inclusiv apropiat) cu mai multe persoane bolnave si nu m-am infectat. Credeam ca am un soi de imunitate care ma apara de coronavirus. Dar au venit tulpinitele noi

8. Noi n-am prins un loc in spital. Am fost tratati de la distanta de catre medicii din stationare, care au fost foarte prezenti si au reactionat prompt acolo unde trebuia de reactionat. Desi eu am avut o forma severa de pneumonie, au reusit sa „ma scoata” de acasa. Ma inchin pana in pamant. Oamenii apropiati si prietenii au facut tot ce au putut ca sa ne vada sanatosi. Le multumesc din suflet.

9. Inainte de covid am dus un mod destul de sanatos, am facut sport regulat, chiar si in carantina , m-am alimentat mai mult sau mai putin corect si am facut mai multe cure de vitamine anul trecut. Nu stiu daca asta a influentat in vreun fel parcursul bolii, dar am o mare recomandare catre toti cei care au avut noroc sa faca forme usoare: nu comentati pe paginile oamenilor care trec prin forme grele de boala cu recomandari de genul„ beti vitamine, faceti miscare, dati analizele la timp, priviti o comedie buna , ganditi pozitiv si nu va bacsiti cu atatea medicamente!”. Atunci cand drumul din dormitor pana in bucatarie devine egal in dificultate cu 3 cercuri la Valea Morilor, asa un sfat poate suna frustrant. Nu va amagiti, nu e meritul vostru ca ati facut o forma usoara de boala. Tot ce am inteles eu din aceasta incercare, e ca in covid reguli nu exista. Aveti grija de voi si de cei apropiati.

10. Si da, eu nu inteleg de ce pana acum intrarea in Repubica Moldova se face fara test negativ obligatoriu. Poate daca introducea si Moldova aceasta regula pe care o au aproape toate tarile, poate nu intrau asa usor toate tulpinile acestea modificate?”

Citeste si :  Tatal lui Igor Cuciuc si-a pierdut viata in lupta cu COVID-19. „A plecat prea devreme dintre noi la 61 de Ani!”

Viorica Mesina este o cunoscuta regizoare de film de la noi. Printre lucrarile sale se numara filmele „Culorile”, „Patul lui Procust”, iar din 2002 activeaza in calitate de director la casa de productie de film si TV „Atelierul lui Sergiu Prodan”, unde regizeaza spoturi publicitare si filme documentare.

Citeste si :  COVID-19 nu se transmite prin alaptare. Sfaturi pentru mamicile care alapteaza de la consultantul, Olga Gutium: "In alaptare se pun bazele atasamentului intre mama si copil" - VIDEO

Sursa foto: Facebook