15 februarie 2014, 07:56

Stii care este varsta reala a corpului tau?

Stii care este varsta reala a corpului tau?

Poate ai observat ca uneori vezi literele in ceata si ca trebuie sa faci eforturi pentru a putea citi un text.

Pana acum ai pus aceasta problema pe seama oboselii, spunandu-ti ca esti prea tanara pentru a avea probleme cu vederea. Insa, in unele cazuri, varsta din buletin nu reflecta cati ani are de fapt corpul tau.


Chiar daca uneori simti ca debordezi de energie, asta nu inseamna ca organismul tau „merge ca uns“. Pune-ti corpul la incercare printr-o serie de teste menite a-ti dezvalui cu exactitate cat de „batrane“ sunt organele tale.


Testul creierului

Din pacate, neuronii sunt printre putinele celule care nu se regenereaza, asa ca ar trebui sa-i protejezi pe cei pe care-i ai. Pentru a vedea cat de repede iti merge mintea, incearca acest exercitiu simplu. Numara in sens descrescator din 7 in 7 de la 100 pana la 0 si nu uita sa te si cronometrezi.


Daca ai sub 40 de ani, nu ar trebui sa dureze mai mult de 20 de secunde, iar daca ai peste aceasta varsta ar trebui sa-ti ia in jur de 40 de secunde. Acum fa calculul. Daca te-ai incadrat in timpul permis, inseamna ca varsta din buletin si cea a creierului tau coincid. In cazul in care ai numarat mai repede, poti scadea 2 ani de la varsta ta, dar daca ai fost ceva mai lenta inseamna ca trebuie sa mai adaugi 2 ani la numarul de primaveri.


Testul muschilor

Tesutul muscular este cel care controleaza centrul de echilibru al organismului, de aceea este recomandat sa faci exercitii fizice in mod regulat. In cazul acestui test, tot ce trebuie sa faci este sa stai intr-un picior, cu ochii inchisi. Porneste cronometrul si incearca sa-ti pastrezi cat mai mult timp echilibrul. Daca ai reusit sa stai un minut, esti cu 4 ani mai tanara decat credeai, in timp ce pentru mai putin de 30 de secunde poti sa tai doar 2 ani de la varsta ta. Cele cu un echilibru precar, care au rezistat doar 10 secunde, ar trebui sa adune 3 ani.


Testul auzului

Ti s-a spus ca esti „tare de o ureche“? Iti poti verifica auzul foarte simplu. Fixeaza radioul pe un post cu muzica si coboara volumul la un sfert fata de cat este atunci cand asculti in mod normal. Daca nu auzi nimic, simtul auditiv este cu 5 ani mai mare ca tine, iar in cazul in care auzi muzica, dar nu intelegi cuvintele, aduni 3 primaveri la anii din buletin. Te poti bucura daca totusi auzi atat sunetele, cat si textul, pentru ca poti scadea 2 ani din cei pe care ii ai deja.


Testul pielii

Pe masura ce inaintezi in varsta, cantitatea de colagen produsa de organism scade, iar pielea isi pierde elasticitatea. Daca ai avut in schimb un regim alimentar variat, vitaminele A si C din fructe si legume au stimulat productia acestei proteine. Totusi, nu ar fi o idee rea sa-ti faci testul pielii. Ciupeste pielea de pe palma si tine-o ridicata timp de un minut. Da-i drumul si cronometreaza in cat timp revine la forma initiala. Daca a durat mai putin de o secunda este un motiv de bucurie, intrucat poti scadea 3 ani de la varsta ta. In cazul in care se relaxeaza in 3-4 secunde este necesar sa aduni un an, iar pentru mai mult de 5 secunde te poti imbatrani cu 2 ani.


Testul plamanilor

Simti ca „ti se taie respiratia“ cand urci scarile? Este un semn ca ar trebui sa faci un control pentru a vedea cam cat de sanatosi sunt plamanii tai. Totusi, pana sa ajungi in cabinetul medicului, poti face un mic experiment. Ai nevoie de un balon si de o linie. Trage adanc aer in piept si sufla in balon o singura data.


Strange bine capatul, pentru a nu pierde aer, si masoara balonul. Daca are intre 7 si 9 cm, inseamna ca ai suflat 0,5 litri de aer, la 10 si 11 cm ai umflat balonul cu 1 litru de aer, intre 12 si 13 cm ai reusit sa expiri 1,5 litri de aer, iar daca are peste 13 cm, balonul este plin cu 2-3 litri de aer. Este timpul pentru socoteli. Daca ai suflat mai putin de un litru, vestile nu sunt tocmai bune, deoarece trebuie sa adaugi 5 ani la varsta ta reala. La o valoare de peste un litru aduni doar un an, in timp ce daca ai depasit cantitatea de 3 litri de aer plamanii sunt mai tineri ca tine si poti scadea 3 ani la varsta ta actuala.