Medicul urolog Mihaela Ivanov susține că, pentru a ne menține sănătatea sistemului urinar, este important să acordăm atenție atât unui consum adecvat de lichide, aproximativ un litru și jumătate pe zi, cât și unei igiene personale corespunzătoare.
„Am zis de apă, am zis de igienă. Deci, este importantă igiena, nu doar dacă avem probleme cu vezica urinară”.

Iar pentru a ne menține întregul organism sănătos, este necesar să nu uităm să consultăm periodic medicii gastroenterologi și ginecologi:
„Este recomandat să vedem și dacă avem patologii gastro-intestinale pentru că, absorbția intestinală, dereglările de intestin sunt la fel de importante. Un consult la medicul ginecolog este la fel important pentru a regla hormonii”.

De asemenea, dacă apar anumite simptome care ne deranjează, Mihaela Ivanov atrage atenția că nu trebuie să le ignorăm:
„Nu trebuie să răbdăm, dacă avem anumite simptome este important să acționăm rapid și corect, nu de sine stătător”.

„Aveți încredere în medici pentru că, rău nimeni nu vă dorește”, a mai explicat medicul urolog.

SURSA FOTO: PRO TV CHIȘINĂU