11 octombrie 2026, 12:08

Rodica Eremciuc, despre pubertatea precoce la fetițe: care sunt primele semne și ce riscuri implică - VIDEO

Rodica Eremciuc
Facebook/ Rodica Eremciuc

Pe 11 octombrie este marcată ziua internațională a fetelor. Ce este pubertatea precoce și cum poate afecta sănătatea fetițelor, aflați într-un reportaj marca „iSănătate”.

Dezvoltarea sânilor, apariția pilozității și alte schimbări fizice marchează începutul pubertății. Însă, ce se întâmplă atunci când aceste transformări apar mult prea devreme?

„Pubertatea ar trebui să survină la fetițe în perioada 10-12 ani. În situațiile în care apar semne specifice de pubertate până la vârsta de 9 ani, vorbim despre pubertate precoce. Și invers, dacă nu avem semne de pubertate până la 12 ani și jumătate, vorbim despre pubertatea tardivă”, a menționat Rodica Eremciuc, medic pediatru-endocrinolog.

Care sunt primele semne ale pubertății precoce la fetițe

Pe lângă menarhă, pubertatea presupune o serie de schimbări hormonale și fiziologice.

„Primul semn care ne spune că fetița intră în perioada de pubertate sunt modificările la nivelul sânilor, popular – înmugurirea sânilor. Dar sunt și semne secundare asociate pubertății, care uneori încep înainte dezvoltarea sânilor, cum ar fi apariția pilozității, a mirosului specific de pubertate și un semn, care cumva nu alarmează părintele, ar fi un salt de creștere. În perioada 3-10 ani copilul crește din contul hormonului de creștere și a hormonilor tiroidieni. Ulterior, în pubertate se asociază acei hormoni specifici, spre exemplu estrogenii. Sub influența estrogenului, copilul are un salt de creștere mai accentuat. Prin urmare, acest salt dacă apare până la 8 ani, ar putea fi un semn de alarmă”, a explicat specialista.

Pubertatea precoce poate fi de tip central sau periferic, în funcție de mecanismul și cauza apariției acesteia.

„De tip central când este de la nivelul hipotalamo-hipofizar, acele două structuri din creier. Periferic - când este indusă de la nivelul organelor genitale. În cazul fetițelor, spre exemplu, activarea ovariană mai pronunțată”, a spus Rodica Eremciuc.

Ce factori pot declanșa pubertatea precoce

De asemenea, există mai mulți factori care pot contribui la instalarea precoce a pubertății.

„În primul rând, obezitatea ca o tulburare cronică de nutriție poate să activeze o pubertate precoce în cazul fetițelor sau tardivă în cazul băieților; anumiți disruptori endocrini, multe chestiuțe folosite de copii, spre exemplu anumite cosmetice care nu ar trebui permise la anumite vârste; anumiți componenți din produsele alimentare dubioase; uneori ar putea fi asociate cu unele medicamente, dar sunt cauze mai specifice”, a afirmat aceasta.

Ce consecințe poate avea pubertatea precoce asupra dezvoltării copilului

Pubertatea precoce nu înseamnă doar apariția timpurie a menstruației, ci poate avea și alte consecințe asupra dezvoltării fetei.

„Dacă să ne referim la nivelul de dezvoltare al corpului per ansamblu, vorbim despre finalizarea mai rapidă a creșterii. Sub influența hormonilor zonele de creștere se închid mult mai devreme și de fapt, fetița ar putea fi cu o talie mai redusă comparativ cu semenii săi”, a explicat specialista.

De asemenea, medicul atrage atenția asupra posibilelor consecințe emoționale și sociale. Copiii care trec prin schimbări fizice înaintea colegilor lor se pot confrunta cu glume, comentarii răutăcioase sau bullying, iar discuțiile despre menstruație pot rămâne un subiect dificil în colectivele de copii.

„Unele fetițe sunt în grupul de risc de a dezvolta anterior numitul sindrom al ovarelor polichistice, actualmente sindromul ovarian metabolic poliendocrin. Inclusiv, nu poate fi neglijat impactul pubertății precoce asupra statutului psihoemoțional și a sănătății mintale a copiilor. În cabinet deseori vedem fetițe care relatează despre bullying, precum că sunt mai înalte sau au forme pronunțate, din păcate și subiectul menstruației e unul tabu în cadrul copiilor”, a mai adăugat Rodica Eremciuc.

Tocmai din aceste motive, părinții trebuie să fie vigilenți și să se adreseze medicului pediatru.

„Ca medici intervenim cu investigații ca să evaluăm la ce fază de dezvoltare se află copilul. Există investigația aprecierea vârstei biologice și de comun cu accelerarea creșterii, cu modificările hormonale, ne vine în ajutor ca să stabilim la ce nivel, de fapt, se află copilul”, a notat ea.

Cum este diagnosticată și tratată pubertatea precoce

Nu toate cazurile necesită tratament, uneori fiind suficientă monitorizarea atentă a evoluției copilului.

„Dacă avem confirmat cu certitudine că, copilul este într-o pubertate precoce spre exemplu de tip central, trebuie de intervenit cât mai repede posibil. Există astfel de medicamente, un program național de stat, prin care copiii sunt incluși în planul de tratament și dăm un impuls fals creierului, prin care încetinim pubertatea și nu mai are loc această activare pubertară până către vârsta de 11-12 ani, când se anulează tratamentul și copilul își continuă pubertatea cum trebuia să fie”, a precizat specialista.

Ce recomandări au specialiștii pentru părinți

Pentru a susține o dezvoltare armonioasă și a reduce factorii care pot contribui la apariția pubertății precoce, specialiștii vin cu o serie de recomandări.

„Este vorba despre un regim sănătos de viață. Un regim alimentar echilibrat, 3 mese de bază, 1-2 gustări, aplicarea principiilor farfuriei sănătoase. Activitatea fizică, la un copil normoponderal de 3-4 pe săptămână ar fi binevenit, la un copil supraponderal avem alte recomandări. Hidratarea pe contul apei, după necesarul individual pe zi. Ulterior, vigilența părinților, a lucrătorilor medicali de a identifica acele stări când ne confruntăm cu semne de pubertate precoce, să intervenim precoce în plan de diagnostic și tratament”, a menționat Rodica Eremciuc, medic pediatru-endocrinolog.