29 mai 2024, 12:07

Rețeta hamburger-ului sănătos! Mihaela Cavcaliuc îți explică cum să-l prepari chiar la tine acasă - VIDEO

Rețeta hamburger-ului sănătos! Mihaela Cavcaliuc îți explică cum să-l prepari chiar la tine acasă - VIDEO

Se știe că un stil de viață sănătos e cheia spre un trai echilibrat, dar oricât ne-am strădui să fim atenți la ceea ce mâncăm, poftele ne pot pune la mare încercare. De Ziua Internațională a Hamburgerului, reporterul Iulia Deliu și-a propus să facă unul sănătos alături de Mihaela Cavcaliuc. Rețeta unui astfel de hamburger o aflăm din cadrul unui reportaj marca O Seară Perfectă.

Mihaela Cavcaliuc este recunoscută pentru stilul activ de viață pe care îl duce, dar și pentru regimul alimentar echilibrat pe care îl are. Astfel, ea știe rețeta pentru un hamburger sănătos.

„Pentru a găti un burger avem nevoie de următoarele ingrediente: pârjoale de vită, pâine pentru burger, ketchup, cașcaval, ceapă și o roșie. Vreau să pun pârjoalele la rolă, iar apoi urmează pâinea la grill”, spune Mihaela Cavcaliuc.

Cât timp pârjoalele au stat la cuptor, reporterul PRO TV, Iulia Deliu a observat că silueta antrenoarei s-a schimbat în ultima perioadă: „Nu ne-am văzut cred că aproximativ de un an, silueta ta s-a schimbat vizibil”.

2024 în cerneală! Cum să alegi tatuajul perfect, dar și care sunt tendințele din acest an - VIDEO

„Șase zile în săptămână merg la sală, mă pregătesc pentru un concurs, merg în categoria figure. În istoria Republicii Moldova în ultimii 100 de ani în această categorie nu a mers nimeni să prezinte, fetelor le e frică de spate mare”, mărturisește influencera.

Mihaela mai menționează că mesajele negative din partea urmăritorilor o afectează uneori, dar antrenoarea nu renunță atât de ușor la visele ei: „Acuma o săptămână nu am ieșit pe Story, am fost într-o mică depresie, am stat și am analizat 2 zile și am zis că nu las nimic”.

Cum arată Demi Lovato fără machiaj. Imagini din intimitatea vedetei - FOTO

Revenind la rețeta pe care o pregătea, Mihaela a explicat ce urmează: „Am pus cașcavalul peste pârjoală în rolă, iar pe pâinea încălzită bine punem sosul, adăugăm un pic de salată verde peste sos, punem pârjoala împreună cu cașcavalul, adăugăm roșia, ceapa, iar la final pâinea”.

„Cât de bine arată! Abia aștept să gust”, a spus Iulia Deliu.