Cum acționează radioterapia
Radioterapia folosește radiații ionizante pentru a afecta ADN-ul celulelor tumorale. Deși principiul este similar celui întâlnit în cazul radiografiilor, în radioterapie sunt utilizate energii și doze mult mai mari, direcționate către zona care trebuie tratată.
„Scopul ei este de a distruge ADN-ul celular tumoral, cesta nu e foarte inteligent ca ADN ul unei celule sănătoase, motiv pentru care ea nu mai reușește să se dividă și moare într un final”, a explicat Ioana Făgețeanu.
Radiațiile produc leziuni la nivelul ADN-ului celulelor canceroase, afectând capacitatea acestora de a se multiplica.
„Creează leziuni ale ADN-ului celular, mici rupturi în ADN-ul celulei tumorale, astfel încât ea devine, să zicem, confuză și nu mai reușește să se dividă suficient de repede. Astfel încât, la un moment dat, ajunge și moare, cam asta este acțiunea radioterapiei”, a spus medicul.
Deși mecanismul și scopul tratamentului sunt bine stabilite, în jurul radioterapiei circulă încă numeroase mituri, care pot crea teamă și confuzie în rândul pacienților. Ioana Făgețeanu le-a explicat pe cele mai frecvente și a oferit răspunsuri clare.
Cele mai răspândite mituri despre radioterapie
Unul dintre cele mai răspândite mituri este că pacientul care face radioterapie ar deveni radioactiv și i-ar putea afecta pe cei din jur.
„Mit, nu folosim substanțe radioactive”, a precizat medicul.
Radioterapia utilizează radiații pentru a trata țesutul tumoral, însă pacientul nu rămâne cu radiații în organism după ședință.
O altă idee des întâlnită este că radiațiile ar „arde” organele, totuși aceasta a explicat că și acest lucru este un mit.
„Nu este corect. Nu ardem, noi distrugem ADN-ul celulelor tumorale. Pe ele le distrugem”, a notat medicul.
Radiațiile produc leziuni la nivelul ADN-ului celulelor tumorale, împiedicându-le să se dividă și să se multiplice. De aceea, folosirea termenului „ardere” nu descrie mecanismul propriu-zis al radioterapiei.
Un alt mit este că radioterapia ar putea determina răspândirea cancerului.
„Fals. Radioterapia nu împrăștie cancerul, ea distruce formațiuniunile tumorale sau celulele tumorale”, a subliniat Ioana Făgețeanu.
Medicul subliniază că nici radioterapia, nici biopsia și nici chimioterapia nu trebuie privite ca metode care „împrăștie” cancerul.
Radioterapia poate provoca decesul? Explicația medicului
În cadrul podastului, aceasta a răspuns și la întrebarea dacă un pacient moare după radioterapie, dacă tratamentul este de vină:
„Trebuie să întrebăm care a fost cauza decesului în primul rând, ce alte probleme de sănătate avea acel pacient, în ce stadiu al bolii era. Adică e un cumul de factori. Nu putem să dăm vina pe radioterapie doar pentru că a fost ultimul tratament administrat”.
Prin urmare, simpla asociere dintre radioterapie și un deces survenit ulterior nu este suficientă pentru a concluziona că tratamentul a fost cauza.
Cine este Ioana Făgețeanu
Ioana Făgețeanu este medic specialist în radioterapie și activează în cadrul Campusului Medical Pallady din București, parte a Regina Maria. Este implicată în utilizarea tehnicilor moderne de radioterapie, inclusiv radioterapia stereotactică și tehnica LATTICE, folosită în tratamentul unor tumori voluminoase. Recent, medicul a vorbit și despre rolul inteligenței artificiale în planificarea tratamentelor oncologice, susținând că noile tehnologii pot face radioterapia mai precisă și mai personalizată.


