27 aprilie 2026, 15:20

Protecția solară nu ține cont de anotimp! Medicul dermatolog, Eugen Gorgos, a explicat de ce aceasta este esențială tot anul - VIDEO

Eugen Gorgos
Pro TV/ Eugen Gorgos

Invitat recent în cadrul podcastului „Wellness” cu Vlada Madari, medicul dermatolog Eugen Gorgos a discutat despre importanța protecției solare și despre cum aceasta trebuie integrată în rutina zilnică, indiferent de anotimp sau condițiile meteo.

Protecția solară trebuie aplicată tot anul

Specialistul a explicat că protecția solară trebuie aplicată cu 20 de minute înainte de a ieși din casă și reînnoită la fiecare trei ore petrecute în aer liber.

„Produsele de protecție solară sunt sigure și trebuie aplicate ca atare, dimineața, cu cel puțin 20 de minute înainte de a ieși afară. Indiferent dacă plouă, ninge sau este înnorat, razele ultraviolete trec prin nori — nu toate, dar majoritatea. De aceea, nu ne uităm la condițiile meteo, ci la ziua din calendar. Persoanele cu fototipul III pot să facă pauză iarna, însă persoanele blonde și roșcate nu fac niciun fel de pauză. Protecția solară trebuie aplicată tot anul, 365 sau 366 de zile pe an”, a spus medicul dermatolog Eugen Gorgos.

Citeste si : Imaginea care a topit internetul! Marcela Paladi face primii pași în același timp cu fiul ei, Ion - FOTO

Crema trebuie aplicată pe toate zonele expuse ale pielii — față, mâini și alte zone neacoperite de haine groase, închise la culoare, deoarece razele UV pătrund ușor prin haine subțiri sau deschise la culoare.

„Trebuie aplicată și repetată la fiecare trei ore de expunere în aer liber. Dacă ai stat trei ore afară, aplică din nou crema pe față, pe mâini și pe toate zonele fotoexpuse care nu sunt acoperite de haine. Mă refer aici la haine groase și închise la culoare, nu la haine semitransparente sau albe, prin care razele ultraviolete pătrund foarte ușor”, a precizat acesta.

Eugen Gorgos
Eugen Gorgos/ Pro TV

Recomandări speciale pentru plajă și pentru bărbați

Totuși, la plajă crema trebuie reaplicată la fiecare două ore, iar dacă înotăm, după fiecare oră de scăldat.

Specialistul a precizat că bărbații beneficiază acum de o gamă largă de produse cosmetice, inclusiv creme de diferite texturi. 

„Partea bună pentru bărbați este că există produse cosmetice de orice textură. Eu folosesc în prezent un gel-cremă matifiant; la un minut după aplicarea cremei pe față, nu mai simt nimic. Nu îmi lasă senzația de piele uleioasă sau lipicioasă. În prezent, există produse cosmetice adaptate pentru orice bărbat, indiferent de tipul de piele, astfel încât fiecare poate găsi ceea ce i se potrivește”, a adăugat Eugen Gorgos.

Eugen Gorgos
Eugen Gorgos/ Pro TV

Cine este Eugen Gorgos

Eugen Gorgos este un dermatolog, specialist în diagnosticul și tratamentul pielii. A devenit cunoscut în perioada când era comediant în cadrul proiectului „Comedy Zebra Show”.