02.07.2024
Prințesa Anne, tristă în primul mesaj public după ce a fost externată din spital! Cum se simte acum

Prințesa Anne, sora Regelui Charles al Marii Britanii, a petrecut mai multe zile la spital după ce a suferit răni minore la cap și o comoție cerebrală.

Ieri, 1 iulie, Prințesa Anne a transmis primul său mesaj de când a fost externată din spital, unde a fost tratată pentru leziuni minore la cap și comoție cerebrală. Prințesa regală, în vârstă de 73 de ani, care se recuperează în prezent la casa sa din Gatcombe Park, trebuia să participe la o ceremonie comemorativă în Canada pentru a marca centenarul Memorialului Național de Război din Newfoundland.

Guvernatorul general al Canadei a transmis un mesaj în numele ei, care spunea: „Cu profund regret nu pot fi alături de dumneavoastră astăzi, când comemorați eforturile curajoase și sacrificiile membrilor Regimentului Newfoundland care au intrat în luptă în prima zi a Somme".

Nu se lasă ușor cuceriți! TOP-ul celor mai râvniți burlaci de la noi, prezenți la evenimentul Sparkling Grape Cocktail - FOTO

Acesta a continuat: „Îmi amintesc cu plăcere că am fost alături de dumneavoastră în 2016, cu ocazia celei de-a 99-a comemorări a bătăliei de la Beaumont Hamel de către locuitorii acestei insule, și sunt profund întristată că nu vă pot fi alături din nou și vă transmit cele mai calde urări de bine în această zi specială de comemorare".

Publicația Hello Magazine transmite despre Prințesa Anne că aceasta s-a accidentat când se plimba pe proprietatea sa Gatcombe, prințesa regală suferind răni minore la cap și o comoție cerebrală.

Celine Dion a trăit într-o sărăcie cruntă când era copil. Celebra artistă a dezvăluit cum reușea mama sa să hrănească cei 14 copii

În timp ce cauza exactă a rănilor sale nu a fost confirmată, se înțelege că echipa sa medicală e de părere că rănile Prințesei Anne ar fi cauzate de un impact potențial de la capul sau picioarele unui cal.

Ea a petrecut patru zile în spitalul din Bristol, unde a fost monitorizată în urma contuziei, înainte de a se întoarce vineri la Gatcombe Park pentru a se recupera. Prințesa Anne va reveni la angajamentele regale publice atunci când medicii îi vor recomanda să facă acest lucru în condiții de siguranță și confort.

SURSĂ FOTO: GOOGLE

Articole din aceeasi categorie
11.01.2025

În unele cazuri, febra înaltă la copii poate fi asociată cu crize convulsive. Aflăm în reportaj ce sunt convulsiile febrile și cum pot fi gestionate.

11.01.2025

Una din cele mai frecvente afecțiuni endocrine, care afectează în special femeile, este tiroidita autoimună. Mai multe despre această patologie, vezi în reportajul ce urmează.

10.01.2025

Unghiile nu sunt doar un detaliu estetic sau un mod prin care alegi să te exprimi prin manichiură. Acestea sunt o oglindă a stării tale de sănătate și pot oferi indicii valoroase despre diverse carențe nutriționale sau probleme de sănătate. În articolul de mai jos, nutriționista Carolina Costin explică semnele care anunță problemele sănătății tale.

10.01.2025

Nici nu a început bine ziua, că deja ai păcătuit… împotriva sănătății tale.

09.01.2025

Fie că este vorba despre o alimentație echilibrată, antrenamente fizice sau mentalitate pozitivă, aceste vedete promovează un mod de viață activ și sănătos. Iată câteva dintre persoanele publice de la noi care inspiră prin alegerile lor, atât pe micile ecrane, cât și în mediul online.

08.01.2025

Calciul este unul dintre cele mai importante minerale pentru organismul uman, având un rol crucial în sănătatea oaselor, dinților, mușchilor și nervilor.

08.01.2025

Mesele copioase de sărbători ne aduc adesea daune. În articolul de mai jos, nutriționista Carolina Costin, oferă câteva recomandări pentru a ajuta sistemul digestiv să se simtă mai bine.

26.12.2024

Care sunt cauzele creșterii colesterolului? Află de la medicul specialist Mihail Pautov ce măsuri ar trebui să iei în perioada sărbătorilor și cum să-ți organizezi mesele, astfel încât să eviți creșterea considerabilă a nivelului acestuia. 

26.12.2024

Regele Charles va continua tratamentul pentru cancer și în anul următor, conform surselor Sky News. Palatul Buckingham a anunțat că tratamentul evoluează pozitiv, iar monarhul își menține un program încărcat de angajamente publice.

25.12.2024

Fostul președinte al Statelor Unite, Bill Clinton, în vârstă de 78 de ani, a fost recent internat la Spitalul Universitar MedStar Georgetown din Washington.

21.12.2024

Boala de reflux gastroesofagian afectează milioane de oameni la nivel global. Cum putem gestiona această afecțiune, aflăm de la medicul gastroenterolog Eugen Tcaciuc.

20.12.2024

Mâncatul excesiv seara este o problemă frecvent întâlnită, cu care se confruntă mulți dintre noi. Există multipli factori care pot contribui la acest comportament, iar pentru a-l controla, este important să înțelegem cauzele și să adoptăm strategii adecvate. În acest sens, Mihail Pautov, medic specialist, explică detaliat factorii declanșatori și soluțiile pentru gestionarea problemei.

18.12.2024

Când vorbim de dietă ne gândim la a mânca cât mai puțin, nu-i așa? Greșit! Dieta nu trebuie să implice înfometarea, ci mai degrabă poți mânca mai mult și să pierzi din kilogramele în plus, atâta timp cât mănânci corect.

16.12.2024

Nu reușești să scapi de grăsimea de pe abdomen? Uite care sunt motivele care te opresc să ai o talie de vis!

13.12.2024

Conform cercetătorilor recente, cancerul de piele este cel mai des întâlnită formă a acestei maladii.

10.12.2024

Varvara Oprea a trecut prin cancer mamar și regretă că nu a înlăturat fibroadenomul la timp, iar acum le îndeamnă pe toate femeile să își facă check-upul anual la medicul mamolog. Mai multe despre perioada dificilă prin care a trecut, a povestit chiar influencerița, în studio la iSănătate.

09.12.2024

Medicul pediatru-gastroenterolog Olga Tighineanu, invitată în cadrul emisiunii iSănătate, a vorbit despre cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții în alimentația și îngrijirea copiilor. Printre acestea se numără un regim alimentar dezechilibrat, lipsa activității fizice și obiceiul de a mânca prea târziu seara, factori care pot afecta sănătatea digestivă a celor mici. Află mai jos ce recomandări are specialista pentru părinți.

08.12.2024

Glutationul este un antioxidant puternic și un compus esențial pentru functionarea optimă a sistemului imunitar și detoxifierea organismului. Perfuziile cu glutation au o mulțime de beneficii pentru sănătate, dar și frumusețe.

08.12.2024

Demi Moore a făcut recent câteva mărturisiri despre lupta starului din „Greu de ucis” cu demența frontotemporală și afazia, la doi ani după diagnosticul crunt.

07.12.2024

Dezvoltarea fizică, psihică, dar și emoțională a unui copil este dependentă de regimul somn-veghe al acestuia. Cât trebuie să doarmă un copil, ne spune Adrian Lupușor, medic neurolog-somnolog, în cadrul unui interviu marca iSănătate.

07.12.2024

O etapă importantă în recuperarea fizică, dar și emoțională a unei femei care a trecut prin tratamente pentru cancerul de sân, este reconstrucția mamară. Mai multe la acest subiect, ne spune Dragomir Tîmbur, chirurg mamolog-oncolog.

07.12.2024

Băuturile energizante sunt foarte populare, mai ales în rândul tinerilor, fiind promovate drept soluții rapide pentru oboseală sau lipsă de concentrare. Cu toate acestea, specialiștii avertizează că aceste băuturi pot avea efecte grave asupra sănătății, mai ales dacă sunt consumate în exces sau în combinație cu alte substanțe, precum alcoolul.

06.12.2024

Regina Camilla a lipsit, în ultimele zile, de la o parte din evenimentele pe care le avea programate, după ce a primit un diagnostic dur din partea medicilor. Din cauza problemelor de sănătate, nu a fost prezentă la vizita de stat a emirului Qatarului, care a avut loc în Regatul Unit.

04.12.2024

Dacă vrei să arzi caloriile mai repede și să îți ajuți corpul să digere mâncarea mai eficient, în mod natural, citește sfaturile noastre despre cum îți poți accelera metabolismul.

02.12.2024

Activitățile zilnice îți pot crește ritmul de ardere al caloriilor! Chiar dacă este important să ai un stil de viață echilibrat, care să includă antrenamente sportive regulate, merită să te gândești că este posibil să arzi calorii și atunci când faci alte lucruri.

01.12.2024

Pe cât de importantă este doza de suplimente pe care o administrăm, pe atât de importantă este și metoda prin care o facem. Medicul cu abordare integrativă Zoia Iliușina a fost invitată în platoul emisiunii iSănătate unde a explicat care sunt regulile generale pentru administrarea acestora.

01.12.2024

Constipația la copii poate avea cauze variate, de la tipul alimentației până la factori psiho-emoționali. Medicul pediatru-gastroenterolog Olga Tighineanu, invitată în cadrul emisiunii iSănătate, a explicat cum vârsta copilului influențează manifestările și tratamentul acestei afecțiuni, subliniind importanța unui regim alimentar echilibrat și a unui aport adecvat de apă. 

01.12.2024

În funcție de etapele dezvoltării, copilul are nevoie de anumite vitamine și minerale. Ce suplimente putem administra copiilor, află din reportajul marca iSănătate

01.12.2024

Durerile abdominale și greața prezente la copil, pot fi semnele unei gastrite. Medicul gastroenterolog-pediatru Vera Pînzari a spus mai multe la acest subiect într-un reportaj marca iSănătate

30.11.2024

Suplimentele cu vitamine și minerale sunt din ce în ce mai populare. Nutriționista Zoia Iliușina, în cadrul unui reportaj marca O Seară Perfectă a explicat importanța administrării acestora într-o formă corectă și doar atunci când sunt cu adevărat necesare, dar și de ce bunicii noștri nu aveau nevoie de ele.

29.11.2024

Una dintre cele mai răspândite forme de cancer, cel de col uterin poate fi prevenit prin vaccinarea împotriva virusului papiloma uman (HPV). Mai multe detalii, află din cadrul unui reportaj marca O Seară Perfectă. 

29.11.2024

Dolph Lundgren (67 de ani) a împărtășit o veste extrem de emoționantă. Starul din „The Expendables” a anunțat miercuri pe Instagram că este acum vindecat de cancer, după o luptă de nouă ani, în care medicii i-au spus la un moment dat că mai are doar 2-3 ani de trăit.

28.11.2024

Invitată recent în cadrul emisiunii iSănătate, nutriționista Zoia Iliușina a vorbit detaliat despre multivitamine. Dacă într-adevăr acestea pot corecta carențele alimentare, află din articolul de mai jos.

27.11.2024

Uneori, nici toate dietele din lume, par să nu aibă efect, iar disperate, persoanele cu obezitate apelează la intervențiile de micșorare a stomacului. Despre aceste operații a vorbit medicul chirurg Dumitru Cazacu în studio la O Seară Perfectă.

27.11.2024

Vrei să știi de ce nu reușești să scapi de grăsimea de pe abdomen, chiar dacă faci sport și mănânci sănătos? Citește mai departe.

25.11.2024

Adesea, oamenii slabi sunt considerați ca fiind și sănătoși. Nutriționist Olesea Vrînceanu explică însă, care este adevărul.

25.11.2024

Vlada Avornic, una dintre cele mai cunoscute fashion bloggerițe din Republica Moldova, a recunoscut recent că a luptat mult cu kilogramele în plus de-a lungul timpului. După ce a reușit să slăbească semnificativ, a decis să împărtășească cu cei peste 120 de mii de abonați ai săi de pe Instagram experiența sa. Află în articolul de mai jos cum a izbutit Avornic să slăbească în mai puțin de un an.

25.11.2024

Poți râde, mesteca și vorbi cu gura plină de dinți la orice vârstă. Despre restaurările totale pe implanturi, află mai multe de la medicul Vadim Lazari, în cadrul unui interviu marca O Seară Perfectă. 

25.11.2024

Un ghid care te va ajuta să ai parte de cea mai bună îngrijire, indiferent de vârsta pe care o ai.

21.11.2024

Migrena este una dintre cele mai comune tulburări neurologice. Se estimează că aproximativ 15% din populație suferă de această patologie. Ce facem în caz de migrenă, află dintr-un reportaj marca iSănătate.

21.11.2024

Sezonul gripei sezoniere este în plină desfășurare. Cum prevenim, dar și gestionăm gripa, vezi în cadrul unui reportaj marca iSănătate.

21.11.2024

Fertilizarea in vitro este o procedură tot mai des întâlnită, însă există multe mituri legate de ea. Unul dintre ele vizează posibila creștere a riscului de cancer în rândul femeilor care apelează la această tehnică. Pentru a clarifica acest subiect, află ce spune medicul reproductolog Diana Al Faraj în cadrul unui inteviu marca „O Seară Perfectă”.

21.11.2024

Odată cu instalarea anotimpului rece, mulți dintre noi se confruntă cu astenia. Care sunt cauzele, dar și factorii de risc, află din cadrul unui reportaj marca O Seară Perfectă. 

20.11.2024

Sauna nu este doar o formă de relaxare, ci și un instrument eficient pentru îmbunătățirea sănătății fizice și mentale. Medicul specialist Mihail Pautov a împărtășit informații utile despre efectele saunei asupra corpului uman și despre cum aceasta poate contribui la detoxifiere, creșterea circulației și sănătatea generală.

20.11.2024

Este ușor să cazi în capcana dietelor atunci când îți dorești să scapi de câteva kilograme în plus. Deși ai putea crede că vei arăta fabulos într-un timp record, aceste diete ar putea să nu aibă un efect de durata și ai putea acumula după terminarea programului mai multe kilograme. Încearcă să incluzi în stilul tău de viață aceste obiceiuri sănătoase și vei vedea ce efecte benefice au asupra organismului și stării tale de spirit.

20.11.2024

Jakelie George, o influenceriță din Utah, impresionează pe rețelele de socializare cu transformarea sa spectaculoasă. În urmă cu doar câțiva ani, era obeză, dezamăgită în dragoste și fără speranță. Totuși, a luat o decizie care i-a schimbat viața: a făcut tot posibilul pentru a slăbi și a-și transforma corpul.

20.11.2024

În cazul infertilității de cuplu, nu putem vorbi despre incompatibilitate, afirmă Diana Al Faraj. Invitată în platoul „O Seară Perfectă”, medicul reproductolog a explicat că nu există teste care să poată determina acest aspect. De asemenea, ea a oferit o explicație pentru fenomenul în care, deși ambii parteneri sunt sănătoși, cuplul nu reușește să aibă un copil.

20.11.2024

Melanomul este unul dintre principalele tipuri de cancer care face milioane de victime anual și, doar pentru că nu ai mers prea des la solar și nu ai stat neprotejată la soare, nu înseamnă că ești ferită de această boală.

18.11.2024

Fastingul, sau postul intermitent, a câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, fiind un subiect de interes nu doar pentru cei care vor să slăbească, ci și pentru cei care doresc să-și îmbunătățească sănătatea generală. Medicul nutriționist Ana Erhan subliniază faptul că acest tip de post poate aduce o mulțime de beneficii. Află din articolul de mai jos mai multe detalii despre post...

18.11.2024

Include câteva trucuri simple în rutina ta zilnică iar kilogramele vor dispărea ca prin minune. Vei vedea cât de simplu este…

17.11.2024

Terapia Yumeiho vine tocmai din Japonia și ajută corpul să restarteze funcțiile organismului. Cum arată această terapie, vezi în reportaj.

16.11.2024

Endometrioza afectează milioane de femei din întreaga lume, provocând nu doar dureri, dar și un impact emoțional puternic. Mai multe despre această afecțiune, aflăm în continuare.

15.11.2024

Prima menstruație este un subiect sensibil care trebuie oricum abordat dacă ai o fetiță. Ce ar trebui să știi, află de la medicul obstetrician-ginecolog Olesea Zagaevschi, într-un reprortaj marca O Seară Perfectă.

15.11.2024

Această boală poate fi greu de depistat și, tocmai de aceea, este bine să știi ce poți face pentru a preveni cancerul ovarian.

13.11.2024

Într-o lume în care ritmul vieții devine din ce în ce mai accelerat, este esențial să avem grijă de sănătatea noastră fizică și mentală. Prezentatoarea emisiunii iSănătate, Vlada Mardari, ne oferă câteva sfaturi simple, dar eficiente, pentru a ne îmbunătăți stilul de viață.

13.11.2024

Dacă ținutul dietelor nu a fost întotdeauna punctul tău forte, acest lucru nu ar trebui să te descurajeze, ci mai degrabă să te facă să continui să cauți acea dietă care ți se potrivește, iar ulterior să o incluzi în stilul tău de viață.