„Știu că o să mă judece unii, dar detoxul și deparazitarea nu sunt același lucru. Mulți le confundă, dar au scopuri complet diferite”, a explicat specialista.
Potrivit ei, detoxifierea se referă la sprijinirea organelor care au rol natural de filtrare și eliminare a toxinelor.
„Detoxifierea înseamnă susținerea ficatului, a rinichilor și intestinului ca să elimine toxinele acumulate de alimente, poluare și stres”, a spus Fedorcan.

În schimb, deparazitarea se concentrează asupra eliminării paraziților intestinali:„Deparazitarea vizează eliminarea paraziților intestinali care pot provoca balonare, mâncărimi, poftă de dulce și scădere în greutate nejustificată”, a explicat nutriționista.
Confuzia între cele două poate duce la probleme persistente de sănătate.
„Dacă faci doar detox când ai nevoie de deparazitare, problemele rămân și invers”, a avertizat specialista.

Elena Fedorcan a menționat că aplică personal un astfel de protocol naturist, cu rol preventiv.
„Eu, personal, fac curile de deparazitare de două ori pe an, toamna și primăvara, prin metode naturiste”, a mărturisit ea.
Elena Fedorcan este un nutriționist și terapeut din Republica Moldova. Pe contul său de Instagram are o comunitate de peste 35 de mii de urmăritori.

SURSA FOTO: INSTAGRAM

