22.04.2016
Lucruri care trebuie sa le faci pentru a avea o dantura perfecta. Iata care sunt ele
Ca sa ai dantura perfecta, care sa iti permita sa zambesti larg, trebuie sa acorzi o mare importanta ritualului de ingrijire Pentru mentinerea sanatatii dintilor, preventia este foarte importanta, lucru de care iti dai seama atunci cand iti apare o carie sau cand te confrunti cu o durere de dinti. Iata ce trebuie sa faci,astfel incat ingrijirea dintilor sa fie facuta ca la carte:

1. Periajul corect al dintilor

O masura simpla este periajul corespunzator al dintilor. Medicii stomatologi spun ca trebuie sa ne spalam pe dinti de trei ori pe zi, in special dupa mesele principale. Astfel, sunt eliminate din cavitatea bucala bacteriile raspunzatoare pentru formarea placi bacteriene.

Un periaj corect trebuie sa dureze aproximativ doua minute. Este indicat sa incepi cu partea de sus a danturii, apoi cu cea de jos. Miscarile pe care trebuie sa le faci cu periuta sunt de sus in jos si invers. De asemenea, sunt indicate si cele circulare. Nu uita sa dai cu periuta de dinti si pe suprafata limbii, caci si aici se pot aduna bacterii.

2. Alege periuta de dinti potrivita

Un alt sfat important de care trebuie sa tii cont este alegerea periutei de dinti. Daca ai gingii slabe si suferi de sensibilitate dentara, este indicata o periuta cu perii moi. Periuta de dinti trebuie sa fie schimbata o data la doua sau la trei luni.

Poti apela si la periuta electrica, aceasta fiind mai eficienta decat cea clasica. O alta masura pe care o poti lua este si efectuarea unui periaj profesional, in cabinetul medicului stomatolog, la un interval de cateva luni. De asemenea, o vizita de rutina la stomatolog trebuie sa fie facuta cel putin o data pe an.

Nu trebuie sa te bazezi pe faptul ca daca nu sunt vizibile, cariile nu exista, deci nu trebuie sa mergi la dentist. Acestea pot aparea intre dinti sau intre masele sau pot fi greu de observat cu ochiul liber, iar singurul in masura sa le observe fiind medicul specialist.

3. Foloseste ata dentara

De multe ori, in urma periajul dentar nu sunt eliminate toate resturile alimentare din cavitatea bucala. Pentru a curata bine spatiile dintre dinti, unde se mai pot ascunde bacterii si mici ramasite de alimente, este important sa folosesti ata dentara. Este bine sa ai ata dentara cu tine si sa o folosesti dupa fiecare masa, chiar si atunci cand iei masa in oras.


4. Apa de gura, contra bacteriilor

De multe ori, fie ca esti la serviciu sau la o cina in oras, iti poate fi aproape imposibil sa te speli pe dinti dupa ce ai mancat. O solutie la indemana este folosirea apei de gura, care are proprietati antibacteriene. Ajuta la indepartarea placii bacteriene, dar poate fi de ajutor si in tratatarea gingivitei.

5. Detrartrajul, recomandat

Placa bacteriana care se formeaza pe dinti duce, in timp, la aparitia tartrului. De asemenea, poate produce substante care sa irite gingiile, ducand la inrosirea acestora si la sangerari gingivale. Pentru a preveni, dar si pentru a scapa de aceasta problema, este recomandat detartrajul efectuat in cabinetul medicului stomatolog.

6. Renunta la bauturile care pot duce la aparitia petelor pe dinti

Unele bauturi, precum vinul rosu, cafeaua sau ceaiul negru, consumate in exces, pot duce la aparitia petelor pe dinti. De aceea, evita sa le consumi in exces. Totodata, este bine sa renunti la fumat, caci acest viciu este unul dintre principalii factori ai ingalbenirii dintilor. In schimb, poti manca mere crude si morcov, alimente care ajuta in mod natural la curatarea danturii.

Articole din aceeasi categorie