05.11.2024
James Van Der Beek a fost diagnosticat cu cancer. Prima reacție a actorului

Starul din serialul american de televiziune „Dawson's Creek„ („Cei mai frumoşi ani”), James Van Der Beek, a dezvăluit că a fost diagnosticat cu cancer colorectal, relatează luni DPA/PA Media.

În pofida diagnosticului, actorul în vârstă de 47 de ani, a declarat că există „motive de optimism” şi că se simte bine.

El a făcut anunţul într-un interviu acordat publicaţiei americane People.

Starul a devenit cunoscut datorită rolului din serialul american pentru adolescenţi în care l-a interpretat pe Dawson Leery, din 1998 până în 2003.

El urmează să apară într-o serie TV difuzată de Fox, intitulată „The Real Full Monty”, bazată pe filmul britanic omonim din 1997, în care un grup de vedete masculine se dezbracă pentru sensibilizare, în scopul creşterii nivelului de conştientizare în ceea ce priveşte cancerul şi pentru cercetarea oncologică.

„Am cancer colorectal, m-am confruntat în privat cu acest diagnostic şi am luat măsuri pentru a rezolva problema, cu sprijinul familiei mele incredibile", a declarat, pentru People, actorul.

„Există motive de optimism şi mă simt bine", a precizat vedeta.

Actorul din Connecticut a continuat să lucreze, apărând recent într-un episod din „Walker”, un reboot al serialului de televiziune „Walker, Texas Ranger", pe reţeaua americană The CW, şi va juca în „Sidelined: The QB And Me", un film original Tubi, care va fi lansat la 29 noiembrie.

El a mai spus că a prioritizat timpul petrecut cu soţia sa, Kimberly Van Der Beek, şi cu cei şase copii ai lor, Olivia, Joshua, Annabel, Emilia, Gwendolyn şi Jeremiah.

Cancerul colorectal poate apărea în rect sau colon şi este unul dintre cele cele mai frecvente tipuri de cancer în Regatul Unit, potrivit Cancer Research UK.

SURSA FOTO: GOOGLE

Articole din aceeasi categorie