Ce este terapia PDT-R și cum funcționează
Terapia PDT-R este o metodă manuală neurologică ce urmărește restabilirea funcțiilor sistemului nervos prin tehnici specifice. Potrivit kinetoterapeutului Gheorghe Bîlba, aceasta se bazează pe principii din neurologie, neurofiziologie și biomecanică.
„Metoda PDT-R este un tip de terapie manuală neurologică, care evaluează și urmărește restabilirea funcțiilor sistemului nervos. Este prima metodă neurologică bazată pe neurologie, neurofiziologie, biomecanică și este o terapie foarte interesantă din punct de vedere practic”, a explicat specialistul.
Metoda poate fi utilizată în cazul unor probleme musculo-scheletale, dar și pentru anumite simptome gastrointestinale sau emoționale. Printre cele mai frecvente motive pentru care pacienții solicită această terapie se numără durerile musculare și articulare, în special cele de spate, genunchi, umăr și șold, dar și durerile de cap, amețelile, amorțelile sau slăbiciunea generală.
Cum influențează receptorii nervoși răspunsul organismului
Terapia PDT-R urmărește să identifice anumite disfuncții ale receptorilor nervoși, care transmit către sistemul nervos central informații despre ceea ce se întâmplă în corp. Acești receptori se găsesc la nivelul pielii, mușchilor și articulațiilor și contribuie la modul în care organismul percepe stimulii.
„Acești receptori, fie de la nivel cutanat, muscular sau articular, transmit informația către sistemul nervos central. Când nu avem nicio durere sau disfuncție, acești receptori funcționează într-un anumit diapazon, în zona verde, care ține de sensibilitatea lor. În urma unor traume, acești receptori pot fi hipersensibilizați. Adică primesc un stimul prea mare, respectiv ajung într-o stare de alarmă, într-o zonă roșie”, a precizat Gheorghe Bîlba.
În astfel de situații, sistemul nervos poate reacționa prin mecanisme de protecție, modificând activitatea unor mușchi și felul în care corpul își distribuie efortul. Specialistul oferă exemplul unei persoane care suferă o traumă la picior și începe să șchiopăteze.
„Creierul analizează și procesează aceste informații și, respectiv, dă un răspuns, de obicei de protejare, care are loc prin compensare. De exemplu, am primit o traumă la picior, începem a șchiopăta, deci creierul, protejând piciorul, dezactivează funcția lui, prin inhibarea anumitor activități neuromusculare. În schimb, piciorul opus va lucra mai mult pentru a compensa funcția celuilalt”, a menționat terapeutul.
Cum se desfășoară o ședință de terapie PDT-R
Înainte de începerea tratamentului, specialistul evaluează starea pacientului și istoricul problemei. Sunt analizate momentul apariției simptomelor, eventualele traume și intervenții anterioare, după care sunt efectuate teste musculare pentru a determina starea funcțională a sistemului neuromuscular.
„De obicei, se începe cu evaluarea clinică a pacientului, anamneza, de când a apărut problema, câte traume sau intervenții a avut, ulterior urmează o serie de teste musculare, în baza cărora terapeutul determină starea funcțională a sistemului neuromuscular. Odată identificate aceste disfuncții, prin anumite tipuri de stimulări specifice, acționăm asupra acestor receptori și folosim reflexul tendonului profund pentru corecție și tratament”, a notat Gheorghe Bîlba.
Potrivit specialistului, prin această abordare se urmărește modificarea răspunsului sistemului nervos și activarea funcțiilor musculare afectate.
„Acesta face un update, un reset la nivel de sistemul nervos. Receptorii care au ajuns în zona roșie ajung în cea verde și transmit informații la creier normale, creierul nu mai vede o problemă și activează funcția mușchilor care au fost slabi până acum”, a precizat terapeutul.
Pentru evaluarea receptorilor sensibili la diferiți stimuli, precum presiunea, durerea sau vibrațiile, sunt utilizate și instrumente specifice. Printre acestea se numără diapazoanele, folosite pentru testarea receptorilor vibraționali, dar și cartonașe care ajută la evaluarea tonusului muscular.
„Aici avem diapazoane pentru a determina receptorii vibraționali. Avem diferite tipuri, în funcție de frecvență. Avem cartonașul pentru determinarea mușchilor hipertonici sau normotonici. În PDT-R folosim aceste două imagini pentru a determina dacă un mușchi ar putea fi hipertonic”, a afirmat Gheorghe Bîlba.
Cât durează o ședință și de câte este nevoie
Durata terapiei și numărul ședințelor diferă de la un pacient la altul, în funcție de problema identificată, de momentul apariției acesteia și de istoricul traumelor. Potrivit specialistului, prima ședință durează, de regulă, între 45 și 60 de minute, deoarece presupune o evaluare mai amplă. Ședințele următoare pot dura între 35 și 45 de minute.
„Nu pot spune un număr de ședințe, pentru că fiecare pacient este abordat individual. Depinde de traumă, când a apărut, câte sunt etc. Se execută una-două ședințe pe săptămână. Foarte des rezultatele apar chiar din prima ședință și nu mai este nevoie de alta”, a spus terapeutul.
Specialistul menționează că terapia PDT-R poate fi utilizată la diferite vârste, dacă persoana poate efectua testele musculare necesare. În situațiile în care există și probleme structurale, inclusiv după anumite intervenții chirurgicale, metoda poate fi asociată cu alte forme de recuperare.
„În cazul intervențiilor chirurgicale, a situațiilor postoperatorii, ligamentoplastia, artroplastia, atunci când avem nu doar o problemă funcțională, dar și structurală, o vom folosi combinată cu kinetoterapia, fizioterapia, terapia manuală și altele”, a concluzionat Gheorghe Bîlba.
Alegerea metodei de recuperare trebuie făcută în urma unei evaluări individuale, iar simptomele persistente sau recurente necesită consult medical pentru stabilirea cauzei și a tratamentului potrivit.



