Mihai Tașnic, medic cardiolog-intervenționist a spus: „Vorbind despre dispozitive cardiace, putem să le clasificăm în 3 grupe mari: dispozitive care se implantează în arterele inimii pentru a le menține deschise, precum sunt stenturile; dispozitive care se introduc o parte din ele, blocul central sub piele sau mușchi și cablurile merg în inimă, pentru a asigura un ritm potrivit în activitatea cardiacă; și dispozitivele care se introduc direct în inimă, vorbim despre ocludere sau sisteme sandwich, care închid diferite orificii congenitale cu care se naște pacientul”.
Printre cele mai cunoscute dispozitive cardiace se numără defibrilatoarele, resincronizatoarele, stenturile și cardiostimulatoarele, cunoscute și sub denumirea de pacemakere.
„Sunt dispozitive care lucrează la nivelul ritmului cardiac, vorbim despre cardiostimulatoare, pentru pacienții la care este un ritm prea lent, bradicardie, și atunci unica șansă de a menține activitatea normală ca frecvență a inimii, este de a implanta acel cardiostimulator”, a notat medicul cardiolog.
Țașnic a mai adăugat: „O altă categorie de dispozitive sunt cardio-defibrilatoare, dispozitive cu o încărcătură electrică mult mai mare. În cazul în care pacientul dezvoltă o aritmie rapidă, o tahiaritmie, o tahicardie ventriculară, care poate să îl omoare, atunci acest dispozitiv lucrează după un algoritm. Inițial, încearcă să oprească de sine stătător această aritmie, și dacă nu se primește atunci defibrilează pacientul”.
Defibrilatoarele se utilizează ca profilaxie a morții subite, mai ales la persoanele care deja au suferit un stop cardiac cauzat de o aritmie. „Și resincronizatoarele, sunt cele mai sofisticate dispozitive care au 3 fire, dintre care fiecare fir este responsabil de o cameră anumită a inimii”, a notat medicul cardiolog.
Aceste dispozitive sunt implantate la pacienții cu inimă mărită și insuficiență cardiacă, unde camerele inimii nu se contractă simultan. Ele trimit impulsuri electrice care coordonează contracția sincronizată a ventriculilor. „Aceste dispozitive se implantează cu anestezie locală, în zona umărului, regiunea pectorală, între mușchi sau sub piele. Este o intervenție fără durere, puțin sângeroasă, care lasă o mică cicatrice. Blocul de bază a dispozitivului nu este mai mare decât 3 degete unite împreună și atunci aproape nu este perceptibil de pacient”, a explicat Mihai.
De asemenea, Mihai Tașnic a dezvăluit: „Există dispozitive cum sunt stenturile sau ocluderele la nivel de inimă, care astupă acele orificii congenitale, comunicări anormale din interiorul inimii, aceste dispozitive nu se implantează prin incizie, dar prin cateter prin acces radial sau femural. Ele sunt intervenții minim-invazive, fără anestezie generală sau cu anestezie generală dacă vorbim despre ocludere. Această anestezie este mai mult creată pentru confortul pacientului și pentru siguranța de lucru a medicului”.
Oricare dispozitiv implantat presupune spitalizarea de până la 24 de ore. Pacientul este complet funcțional a doua zi, cu respectarea anumitor recomandări medicale, pentru a preveni posibilele complicații. „Aceste dispozitive necesită a fi monitorizate la un interval de o săptămână, pentru a vedea cum se prinde cicatricea. Ulterior, medicul aritmolog stabilește un calendar de vizite, pentru a vedea cum lucrează dispozitivul, cum se conectează și care este încărcătură rămasă pentru acest dispozitiv”, a spus medicul cardiolog-intervenționist.
Medicul a concluzionat: „Dispozitivele respective au un fel de cutie neagră, care poate fi online interpretată de doctor, sau poți online să te adresezi la această cutie neagră, să scoți informația și să citești cum a lucrat dispozitivul, de câte au apărut aritmiile, de câte ori s-a inclus aparatul, cât de corect se include”.
Implantarea unui dispozitiv corectează problema, dar nu o rezolvă complet. Este esențial ca pacientul să urmeze tratamentul prescris și în lipsa unor plângeri, să consulte anual medicul cardiolog-aritmolog.