Când trebuie începută administrarea acidului folic?
Potrivit farmacistului Cristian Negru, administrarea acidului folic ar trebui să înceapă cu cel puțin o lună înainte de concepție. Suplimentarea este importantă și în primul trimestru de sarcină, iar continuarea acesteia se face conform recomandărilor medicului.
Motivul este legat de dezvoltarea timpurie a embrionului. În primele 3-4 săptămâni după concepție are loc formarea tubului neural, structura din care se dezvoltă ulterior creierul și măduva spinării. Această etapă este deosebit de importantă, deoarece multe femei află despre sarcină abia după încheierea ei.
Ce beneficii are acidul folic pentru mamă și copil?
Unul dintre cele mai importante roluri ale vitaminei B9 este reducerea riscului de apariție a defectelor de tub neural, printre care se numără spina bifida. De asemenea, acidul folic contribuie la dezvoltarea normală a sistemului nervos și la procesele de creștere și diviziune celulară ale fătului.
Totodată, acest nutrient participă la formarea placentei și la producerea globulelor roșii, contribuind la prevenirea anemiei prin deficit de folat în timpul sarcinii.
Cum se administrează și de unde poate fi obținut?
Doza de acid folic trebuie stabilită în funcție de particularitățile fiecărei paciente și de istoricul medical al acesteia. De aceea, este recomandat ca viitoarele mame să discute cu medicul ginecolog sau medicul de familie înainte de începerea administrării.
Un alt aspect menționat de farmacistul Cristian Negru este accesibilitatea preparatului. Acidul folic este inclus în lista medicamentelor compensate din Republica Moldova, ceea ce facilitează accesul pacientelor la acest supliment.
Așadar, administrarea acidului folic încă din perioada de planificare a sarcinii este o măsură importantă pentru reducerea riscurilor asociate dezvoltării fătului. Consultul medical și respectarea recomandărilor specialistului sunt esențiale pentru alegerea dozei potrivite.


