Stresul, una dintre principalele cauze ale căderii părului și tipurile de alopecie
Potrivit Cristinei Cazacu, specialist în trihologie, stresul este una dintre cele mai frecvente cauze ale căderii excesive a părului și poate transforma o problemă temporară într-una cronică.
„Stresul este factorul de bază care duce la căderea părului. El provoacă diferite dezechilibre și face ca această cădere să dureze foarte mult timp. Noi căutăm soluții, luăm vitamine și facem diferite proceduri, dar dacă nu înlăturăm stresul, căderea nu încetează și trece din faza acută în una cronică, ceea ce este mult mai greu de ținut sub control”, a spus specialistul în trihologie.
Aceasta subliniază că există mai multe tipuri de cădere a părului, unele fiind temporare și declanșate de factori precum boli, intervenții chirurgicale, tratamente medicamentoase sau perioade de stres accentuat.
„Există căderi difuze care sunt sezoniere sau apar după un tratament mai agresiv, o anestezie ori o boală și pot dura trei-patru luni. Tot ce durează mai mult de patru luni nu mai este fiziologic. Atunci este necesar să intervenim, să facem analize și tratamente, nu doar pentru a opri căderea, ci și pentru a stimula regenerarea părului”, a precizat aceasta.
Când este necesar consultul la specialist și ce analize sunt esențiale
Cristina Cazacu recomandă consultul la un specialist atunci când căderea părului devine vizibil mai accentuată și persistă în timp. Potrivit acesteia, tricoscopia și investigațiile de laborator sunt esențiale pentru identificarea cauzei și alegerea tratamentului potrivit.
Înainte de administrarea suplimentelor sau a tratamentelor, specialista atrage atenția asupra importanței analizelor de bază pentru depistarea eventualelor carențe sau dezechilibre din organism.
„Analizele de bază includ verificarea funcției glandei tiroide, a fierului seric, a feritinei, zincului, magneziului, vitaminelor din grupul B, a acidului folic și analiza generală de sânge. Dacă apar modificări, completăm investigațiile cu profil hormonal sau redirecționăm pacientul către endocrinolog, ginecolog, androlog ori neurolog, în funcție de cauză”, a explicat specialistul în trihologie.
Specialista mai atrage atenția că deficitul de fier, vitamina D, zinc sau vitamine din complexul B poate contribui la căderea părului și trebuie corectat doar în urma unor analize medicale.

Mituri despre șampon și rolul îngrijirii scalpului
Unul dintre cele mai răspândite mituri este că șamponul ar fi responsabil de căderea părului. Specialista respinge această idee.
„Șamponul este un detergent pentru păr și scalp, la fel cum există detergent pentru vase sau haine. El nu poate provoca direct căderea părului, deoarece foliculul se află în derm și nu este afectat de șampon. Produsele nepotrivite pot deteriora firul de păr pe lungime, dar nu sunt cauza căderii”, a notat aceasta.
Potrivit Cristinei Cazacu, sănătatea părului începe cu îngrijirea corectă a scalpului:
„Rutina corectă trebuie să includă peeling pentru scalp o dată sau de două ori pe săptămână, în funcție de tipul acestuia. Așa cum curățăm tenul în profunzime, și scalpul are nevoie de această îngrijire. După curățare este important să aplicăm o loțiune care menține sănătatea pielii scalpului și susține regenerarea foliculilor”.
Specialista recomandă alegerea șamponului în funcție de tipul scalpului, nu de lungimea părului, și subliniază că persoanele cu scalp gras nu ar trebui să evite spălarea frecventă.
„Dacă scalpul produce mai mult sebum, părul poate fi spălat zilnic sau chiar de două ori pe zi. Părul nu cade din cauza spălării frecvente, ci din cauza unui scalp insuficient curățat. Sebumul în exces inflamează foliculul și favorizează căderea părului”, a menționat specialistul în trihologie.
Suplimente și prevenție în sezonul rece
În sezonul rece, când alimentația și expunerea la soare sunt mai reduse, Cristina Cazacu recomandă administrarea preventivă a unor suplimente, însă doar la indicația specialistului.
„În perioada rece putem preveni unele carențe prin administrarea de zinc, magneziu, vitamina D3, vitamine din grupul B, omega-3, aminoacizi precum lizina, iar în cazul unor dezechilibre hormonale poate fi recomandat și inozitolul. Totuși, suplimentele trebuie adaptate necesităților fiecărei persoane și nu administrate la întâmplare”, a aconcluzionat aceasta.


