O muncă discretă, dar cu impact major este cea efectuată de asistenții medicali. Acei îngeri, deseori nevăzuți, ai sistemului medical, care mereu oferă mângâierea sau găsesc cuvântul potrivit pentru cel suferind.
„Mă numesc Victoria Lungu, sunt asistentă medicală superioară în secția chirurgie oro-maxilo-facială din cadrul Spitalului Republican <<Emilian Coțaga>>, unica secție din Republica Moldova. Activez mai bine de 35 de ani, am început lucrul tot în cadrul acestui spital, în calitate de asistent medical în secția de neurologie. Apoi, această secție a fost transferată la alt spital, iar eu am rămas fidelă spitalului”, a explicat Victoria Lungu, asistentă medicală superioară, Secția Chirurgie OMF Pediatrică.
Timp de peste zece ani, a lucrat ca asistentă în blocul operator, contribuind la succesul a sute de intervenții chirurgicale. De aproape șapte ani, îmbină activitatea managerială și cea practică, în calitate de asistent medical superior.
„Colectivul foarte mult îmi place, e unit, suntem nu atât de mulți, am doar 8 asistente medicale care activează în cadrul acestei secții. Nu este un colectiv foarte mare, dar este unul unit. Activăm 24 din 24, pentru că primim urgențele, fără zile de odihnă”, a spus Victoria.
Empatia și dorința de a fi de ajutor s-au manifestat încă din copilărie, iar cum meseria de asistent medical era considerată prestigioasă la acea vreme, alegerea a devenit evidentă: a absolvit Școala Medicală din Orhei, profil pediatric.

Lungu a notat:„Eu cred că profesia m-a ales pe mine, fiindcă ca să fii un specialist bun trebuie să ai darul, vocația de a activa în acest domeniu. Nu pot fi toți ingineri sau pedagogi, nu toți pot fi doctori, eu cred că am vocația să fiu asistent medical și îmi place foarte mult”.
Deși a avut mai multe propuneri de a-și schimba activitatea, inclusiv de a lucra în domeniul privat, Victoria a îndrăgit acest spital și nu își poate imagina viața fără să fie alături de micii pacienți.
„Fiecare zi este ceva diferit, nu este o rutină. Lucrăm cu copiii care vin cu o durere la noi pe care trebuie să o alinăm. Împreună cu copilașii vin și părinții, e dublă durerea, trebuie să găsim cuvintele potrivite, să-i alinăm. Marea noastră mirare atunci când după efectuarea procedurii la copil, el se uită cu ochii plini de lacrimi, dar îți mulțumește, te topești, e ceva frumos, de folos”, a povestit asistenta medicală.
„Cu doamna Victoria activăm din 2010, ne vedem zi de zi, de luni până vineri și uneori și la gărzi putem fi împreună. Persoana este deschisă, mereu binevoitoare și sare la ajutor când trebuie. Își face lucrul pe deplin, cu suflet, mereu se străduie să se implice în tratamentul copilului, ca rezultatul să fie cât mai eficace. De asta și sunt mândru că avem așa un colaborator”, a spus Egor Porosencov, șef secție Chirurgie OMF Pediatrică.
A fi asistent medical înseamnă a face față zilnic provocărilor. Presupune un efort intens atât fizic, cât și emoțional. Situația este cu atât mai dificilă din cauza lipsei de asistenți medicali în țară, care a dus la suprasolicitarea celor care își desfășoara activitatea cu devotament.
„Când simțim că suntem la limită, ne oprim un pic, bem o cafea sau un ceai, ne liniștim una pe alta și mergem mai departe, pentru că copiii așteaptă ajutorul nostru. Asta este viața unei asistente medicale. Ea mereu trebuie să fie în ritm și să aibă dispoziție bună, pentru ca ea întâlnește și petrece pacientul, zâmbetul ei îl văd toți”, a povestit Victoria.

„Eu cred că nici o procedură nu poate fi efectuată fără asistent medical, de la un pansament, până la o intervenție chirurgicală, dar chiar și în secțiile de terapie în care medicii prescriu tratamente, iar asistentele le efectuează”, a subliniat Egor Porosencov, șef secție Chirurgie OMF Pediatrică.
Asistenta mediaclă superioră a notat:„Parcursul însănătoșirii copilului foarte mult depinde de calitatea depusă de asistenta medicală, de efectuarea manipulațiilor scrise de doctor. Uneori cuvântul mai bine ajută decât medicamentul prescris”.

Motivația Victoriei sunt micii pacienți, dar și familia ei, care mereu o susține și înțelege că timpul petrecut în spital va fi mereu mai mult decât cel petrecut acasă.
„Momente, noi am avut multe și triste, și frumoase. În spital nu este doar durere, atunci când copiii se fac bine, râd, deja se schimbă atmosfera. La noi vin copii cu diverse malformații congenitale, pe care îi cunoaștem de la 1-2 luni. Iată eu am pacienți care acum sunt mari, trăiesc peste hotare, dar eu primesc întotdeauna o felicitare de 8 martie, de ziua asistentului, ziua lucrătorului medical, când vin să facă un control, intră și la mine să vadă ce mai fac. Sau un copil, i-am făcut manipulația, atunci el parcă să plângă, dar la urmă zice <<mulțumesc, doamnă asistentă, sunteți ca un îngeraș>>, iată aceste momente nu le cumperi cu nimic.Rolul nostru este esențial, este acela de a sta mereu la căpătâiul pacientului. Eu le doresc la toate asistentele sănătate multă, putere, răbdare, să aibă un cuvânt bun spus copilului și părintelui, să-i întâlnească și să-i petreacă cu zâmbetul pe buze”, a spus Lungu.
SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV