03 martie 2026, 12:30

Cum scapi de nopțile albe? Daniela Camerzan, sfaturi esențiale pentru un somn liniștit al copilului - VIDEO

Daniela Camerzan
Facebook/ Daniela Camerzan

Invitată în cadrul emisiunii „O Seară Perfectă”, Daniela Camerzan, specialist în somnul copiilor, a dărâmat câteva mituri și a explicat ce înseamnă, de fapt, acest concept controversat numit„sleep training”.

Multe mame se întreabă dacă există copii „programați” să doarmă bine sau dacă totul ține de noroc. Daniela Camerzan explică faptul că, deși există copii care dorm „admisibil”, dificultățile pot apărea în orice etapă a dezvoltării.

„Există copii care dorm admisibil de bine, dar oricum, într-un moment dat, apar dificultăți. Sau cresc mai mari și este dificil să se acomodeze, să doarmă separat, sau se mai strică periodic somnul, dar sunt copii care dorm ok, sunt care deja nici cu părinții nu dorm, nici la sân, nici legănați, absolut în nicio condiție. Respectiv, atunci trebuie să luăm măsuri”, a menționat Daniela Camerzan, specialist în somnul copiilor.

Daniela Camerzan
Daniela Camerzan/ Arhiva Pro TV

Termenul de„sleep training” sperie adesea, fiind asociat cu metode dure de tipul „lăsatului să plângă”. Totuși, specialistul subliniază că acest proces înseamnă, în esență, eliminarea asocierilor care împiedică bebelușul să se odihnească profund.

„Sleep training-ul în state înseamnă a lăsa copilul și a ieși. Eu numesc sleep training orice îmbunătățire a somnului, dar orice schimbare în direcția dată este deja sleep training. Fiecare mămică se oprește în momentul când crede că e ok așa, dar înseamnă, de fapt, a scoate asocierile cu somnul. Că stăm alături și rezistăm tentației de a oferi cu ce sunt acomodați sau că ne apropiem o dată la câteva minute, iarăși, de la caz la caz”, a explicat aceasta.

Citeste si : Momente dificile pentru familia Beregoi! Tatăl Anei și al Iulianei, pe patul de spital - FOTO/VIDEO
Poză simbol
Poză simbol/ Pinterest

Conform specialistului, succesul acestui parcurs depinde foarte mult de starea de spirit a mamei și de capacitatea ei de a gestiona detașarea. Atâta timp cât cel mic este sănătos din punct de vedere medical, progresul este posibil, însă necesită o pregătire psihologică a părintelui.

„Orice copil poate fi învățat să doarmă, dacă e sănătos, dacă nu are carențe și tot așa, dar nu orice mămică e gata să facă detașarea dată, astea deja sunt alte subiecte, dar aici vine și problemuța cu încetinerea progreselor și tot așa”, a precizat Daniela.

Poză simbol
Poză simbol/ Pinterest